Discut cu un editor la o revistă online de cultură, despre condițiile de publicare, la aproximativ o lună de la publicarea a două articole. Cumva, încercasem să-mi reamintesc, sau să actualizez o comunicare. Îmi spune că articolul nu trebuie să mai fi apărut pe undeva în spațiul public. Îl întreb, în ideea că voi ști exact ce a de făcut, și ce pot oferi din arhive, lor:  ”dar dacă articolul este postat pe facebook, blog sau revistă de foarte mic tiraj, sau chiar o tipăritură anonimă făcută pe banii mei, el poate fi publicat?”
Și spune: ”Păi în condițiile astea, nu vă putem publica articolul”.
Să fluieri după el să zici Hooo, bre, că n-am zis că s-a întâmplat asta! Unde fugi cu presupusul? Plus că deja mi-ai publicat, tu n-ai verificat?

Au urmat jigniri și etichetări, acele taguri clasice din domeniu, când un angajat redactor sătul de neîmplinirile proprii, îi discreditează pe toți ceilalți care, trecând prin el, vor să …”ajungă mari”- așa cum spunea domnul, peiorativ.

Sigur că incisivitatea mea l-a marcat puțin (mai tare) și pe el, fiindcă l-am rugat, apropo de ignoranță și neprofesionalism, să verifice integritatea unuia din articolele trimise, despre care îl avertizasem oricum că este incomplet. Deci ilogic, fără final, un amestec de ceva. Nimeni n-a sesizat, așa că apăruse în forma aceea, laolaltă că un altul, bine definit.
Ș-am încheiat colaborarea.

Un alt editor îmi spune să învăț să citez pe alții… că dacă vreau să fiu..”public”, trebuie să învăț regulamente, norme, restricții, permisii. Să cer permisiunea, să tai, să scot și să adaug.
Astfel că încep să înțeleg în jurnalism și în academic de ce unuii au succes și alții stau pe tușă, așteptând sfîrșit de veac pentru a rămîne undeva public, criticați și desconsiderați, deci validați. Apoi să se spună despre ei că au fost rebeli și n-au făcut compromisuri, pupați fiind în fund de aceeași care le-au închis ușa!
Mîncați sănătos, faceți deci sport!! Scrierile mele se vor putea citi în vreo 15 -20 de ani.
…intelectuali bătrîni, vă iert!

 

update: între timp, am scos pe blog și am decis să fac câteva cărți pe cont propriu. Trecu și supărarea. Ceea ce doresc tuturor.

Tchobansky.

Advertisements