Aseară am trecut pe lângă un bătrînel. Era singur pe trotuar, .mergea şchiopătat, cu o plasă neagră de textil in mâna. Eram in maşina, la stop. Deodată, s-a oprit in dreptul stâlpului, fix in faţa cosului de gunoi. “L-Am gãsit”, imi zic. Un om nevoiaş, evident sărman. Am dat cu spatele sã văd mai bine de tufe şi am oprit. A venit direct la mine. Imi zic: “ce bine că am la mine astea să-i dau”. S-apropiat de maşina si cu o expresie de cerccetaş a dat din cap inspre mine, sugerîndu-mi un CE-I ? Si Intreb la geamul din dreapta, gata sã-i inmanez ceva: aveti Nevoie de…ceva..ăã..sã vã dau…si ii intind pachetul. Putin indignat, ferm imi.spune:
-Nu, doamnã. M-am oprit să-mi pun ochelarii in buzunar…!
…am zâmbit ruşinatã. zic…Ce bine! Ce bine că n-avea nevoie… dar ce dezamăgire cã n-aveam eu cui. Apoi m-am gândit la scenariu.
Ce inseamna de fapt a judeca pe aproapele? Ce este aparența si la ce poate duce ea?

Un exercițiu cel puțin de gândire și de socotință a ideei că nimic nu e ceea ce pare!

Advertisements