Ce sunt drogurile psihoactive sintetice în contextul spiritual actual?
Cu siguranță mulți dintre dvs. ați auzit despre această ”tehnică” spirituală recomandată de specialiști în domeniu. (cine validează acei specialiști, apropo? Întrebare)
 
Drogurile psihoactive precum MDMA (un compus din extasy) au un compus chimic care acționează asupra glandei pineale. Mai exact, stimulează puternic activitatea celor trei neurotransmitatori: serotonina, dopamina, norepinefrina.
Noi ca oameni avem dozajul limitat la tot ceea ce înseamnă expresie spirituală- care trece prin aparatul numit sistemul nervos- cu neurotransmițătorii aferenți-  în funcție de viața noastră, de misiune, de stilul nostru de a fi. Practic bagajul spiritual cu care te naști e rezervat strict pe o perioadă limitată, indiferent de alegerile pe care le faci.
Așa că drogul forțează tare valul chimic, în așa fel încât să spargă bariera între planul văzut și planul nevăzut.
Ca om, slab și supus greșelii, evident că luând contact cu acea lume, vei simți plăcere, entuziasm, extaz, și o putere nemaipomenită de a face lucruri.
În realitate, te-ai conectat la suflet- la spiritul care se află în astral- și care stă acolo fiindcă așa vrea Dumnezeu- spre protecția ta.
E ca și cum ai avea o legătură cu Dumnezeu, prin chestiile astea destul de concrete- planurile- punțile lumilor nevăzute, și tu în loc să-ți faci treaba de om, scoți de acolo puterea și o aduci pe pământ, considerându-te zeu.
Mai departe, țineți minte foarte bine faptul că absolut toate bolile noastre provin mai întâi din planul nevăzut- cel mai apropiat nouă- teluric- corpul eteric, și mai încolo- în funcție de karme, de mai sus. Ținând cont că, spre exemplu, sistemul nostru digestiv nu funcționează dacă el nu este alimentat armonios, cu ”energie” din interior- prin comportament, alegeri și atitudine față de viață, oameni, fapte, etc, evident că vor rezulta anumite probleme- mai mult sau mai puțin mari. Aici combinația este uluitoare, nu poate fi cuprinsă mental suma de posibilități de boli și comportamente sau atitudinie +personalitate. E matematica lui Dumnezeu. Niciun om de pe planetă nu o cuprinde, decât în sintagma asta simplă: nimic nu e întâmplător și toate bolile au rostul lor- să ne învețe ceva, să ne educe, să ne alarmeze, să ne acorde o șansă, să dea o lecție și o îndreptare sufletului, sau după caz, omului- doar personalității sale. Cu cât boala e mai mare- cu atât lecția e mai mare. Cu cât suferința e mai mare- cu atât îndreptarea are loc în spațiul nevăzut- mai mult decât în planul văzut.
 
Pe lângă faptul că drogul o să provoace leziuni fizice, dar și sufletești (nu le vei simți decât în timp- invers proporțional cu puterea sufletului – cu cât în astral și alte zone ești mai OK și aproape de Dumnezeu, cu atât puterea și fascinația personală, tinerețea, sincronicitățile și evenimentele ”fabuloase”, vor avea loc mai repede. (despre sincronicitate voi scrie în curând) 
Ce vreau să zic este că..în acest moment, de tragere a sufletului pe pământ, prin alchimie, el devine oarecum de același soi din care e făcut pământul. Credeți că e ceva divin? Este, conform legilor, însă pământul-țărâna e supusă muririi, timpului și morții, firește.
În astral- timpul e mai mare, și mai sus- și mai mare și tot așa, până ce la Dumnezeu e infinit, și doar prin legătura cu EL- ierarhic, poți să te păstrezi nepătat, într-o lume grosieră vibrațional precum e pământul.
Astfel, sub influența drogului, se deschide subconștientul, apoi inconștientul, până ce aduci spiritul tău din astral și-l ”materializezi” pe pământ.
Dilatarea pupilelor- este primul semn al prezenței drogurilor- dar și a prezenței unei mari părți din suflet- pe pământ.
O vedem la cine? La copii nou-născuți, la copiii mici, la creștinii adevărați, la oamenii cu bun simț, firavi, blânzi, simpli și modești, și la cei care se droghează.
 
Iarba este drogul care deschide în general, consumul de MDMA- în scop ”terapeutic”, de către cei care sunt pe o ”cale” spirituală, atât de falsă și înșelătoare, direct proporțională cu senzațiile extatice pe care le trăiesc.
Cei care adesea intră în transe, nu o fac fără droguri.
Un aspect foarte important pe care nimeni nu l-a menționat este legat de CHAKRE: Da, surpriză. Punctele centrale DE PE TRUP care nu se văd, și care sunt porți de intrare către spiritul nostru: de la cele din exterior către interior, și din interior- către exterior. La unii, uși batante, la alții adevărate cortine de fier. Aceia sunt și oameni puternici, de care majoritatea ”evoluaților spirituali”se cam..tem sau au ”convulsii”, și reacții de frustrare. Ori știm că teama nu-i de la Dumnezeu.
Ei bine, Chakrele astea sunt conectate la interiorul nostru- care este spiritul lui Dumnezeu- Duhul Sfânt și sufletul nostru- în noi. Prin alegerile noastre, chakrele funcționează corespunzător- și astfel nu ne îmbolnăvim. Practic prin chakrele noastre se manifestă partea mai aproape de pământ a ”alcătuirii umane”, natura + cosmosul văzut, dar nu e chakra profunzimea spirituală.  Ea este responsabilă cu organismul uman- încarcă cu energie, cu ceea ce numim viață- biochimică- în termeni complecși ai naturii: atmosferă, oxigen, procesarea hranei- alchimizarea fiecărui aspect exterior- în ceva ce ajută cele trupești- până la personalitate. E ceva spiritual aici? NIMIC, din nou!
Poate fi chakra o poartă de intrare în zona nevăzută- tainică a omului? DA.
Asta e ceea ce face drogul: forțează spiritul și sufletul în interior, prin accesarea în glanda pineală a neurotransmițătorilor, iar în clipa în care acesta se maniefstă la exterior- prin empatie, relaționare, vorbire, dans, mers, privit, observat, absolut tot ceea ce omenește e normal, plăcut și inofensiv, chakrele se deschid- prin stimularea de secreții umane, și atunci, de partea cealaltă- din afara trupului- ele devin uși deschise pentru tot felul de entități, duhuri, conștiințe, demoni, și o paletă vastă de egregori- care nu sunt ai omului- ci au intrat în el.
Simptomele fizice ale sevrajului în urma consumului de MDMA, extasy sau chiar și marijuana/iarbă, sunt, pe rând, explicate astfel:
  • febra musculară :    energia spiritului s-a ”unit” cu a corpului- iar corpul nu poate să ducă bagajul astral care s-a coborât în el, pe pământ. hiperactivitatea e una din cauze. Însă oamenii când dansează și nu se droghează, se simt obosiți, și puțini au febră musculară. Așa că nu dansul e de vină sau activitatea în sine.
  • Constipația și diareea:   efectul este datorită disfuncționalității la nivel de chakră. Constipația e blocarea chakrei- încărcarea ei cu  materie telurică, învârtirea ei în sensul invers (antichakră), depinde ce ai făcut. Tot la păcate ajungem. Diareea însă este efectul expulzării din corp a entităților și a egregorilor intrați: duhurilor existente peste tot în acest plan pământesc vibrațional+astral. Diareea înseamnă defulare, scoatere afară. Energia unită cu corpul, se ”alchimizează” la modul grosier, așa. Tusea excesivă e un alt simptom.
  •  Amețeala- este un atribut al tulburărilor de conștiință. Vertijul care nu are cauze patogene, fiziologice, este datorită energiilor din zona capului- chakra frunții- responsabilă cu câmpul vizual- reprezentarea- percepția- și toate celelalte egregate psihologice.
  • Tuburările de somn apar ca urmare a invaziei în planul astral-aferent subconștientului și chiar inconștientului. Noi dormim aflați sub influența lunii- a nopții- a lipsei luminii în general- și sufletul nostru cade într-o stare de latență- comunicare cu Dumnezeu, în astral- astfel că el ”ne adoarme”, și de aceea dormim. Este o încărcare a bateriilor, a energiei astrale pe care O ACȚIONĂM în lume, nu pe care o scoatem în lume, în văzul lumii. (să repet ce este materia, prin comparație cu spiritualul superior? )
  • Lipsa poftei de mâncare sau pofta de mâncare exagerată este un alt factor, ca proces comparabil cu constipația sau diareea. În cazul în care există o nevoie acută de a consuma alimente de o anumită culoare- acesta este un mesaj intuitiv- al spiritului că are o nevoie- deci o carență- pentru a se restabiliza în corpul său.
  • Setea excesivă- este un alt simptom. Apa este viață. Setea este o nevoie de viață, de fluiditate, flexibilitate, etc. Este răspunsul chakrei apei la problemele întâmpinate în relația trup-spirit. Spiritul are nevoie de corp ca să aibe experiența umană-căci altfel n-ar fi aici, sau poate nici n-ar exista. Din nou- este un mesaj intuitiv venit prin corp. Niciodată nu corpul ne vorbește, ci ceea ce se află dincolo de el. Altfel, termenul de holistic și toată știința aceasta ar fi în zadar.
  • Durere de fălci : încleștarea dinților este un simptom al împietririi. Noi fiind ”încapsulați” aprox 90% în zona capului, tot acolo aflându-se legătura perfectă și bogată între spirit -corp-suflet, și tot accolo spiritul se manifestă cel mai iute prin expresii faciale, etc- durerea de fălci este simptomul disconfortului și separării la acel nivel, al nostru de noi înșine.
 
Avem apoi de-a face cu efectele drogurilor: stimularea intelectuală, emoții puternice, euforie, empatie, energia fizică crescută, sau chiar perceptia senzorială sporită.
Ținând cont că noi suntem încapsulați într-un corp- necesar viețuirii pe planetă, ce vă face să credeți că toate aceste ”beneficii” spirituale ale drogului sunt date de Om? Fiindcă de fapt ele sunt rezultatele sufletului. Orice emoție în exces este consum energetic. Un bec care arde- degajă căldură un timp, și apoi se arde, fiindcă el nu mai e alimentat cu curent de mai sus: a fost scurtcircuitat.
Într-o lume a vibrațiilor, a ceea ce voi numiți Sursă (și care de fapt nu este Dumnezeu ci stăpânitorul umbrelor, adică ceva inferior lui Dumnezeu), toate aceste manifestări au termen limitat: becul care arde deconectat de la sursă- sau conectat foarte puternic- va trebui să se conecteze apoi la sursă mai mare- fiindcă sursa 1 (lumea umbrelor+astralul) începe să-i consume tot mai mult din putere, și s-o folosească după bunul plac. Becul se stinge, sau , dacă omul e inspirat să ”sune la Centrală”- direct la Dumnezeu- va primi…curent. Echivalent cu viață. Dar adesea Omul, neastâmpărat și naiv, influențat de marketingul masiv al spiritualității de consum, va crede că fericirea e dar de la Dumnezeu, în realitate este o păcăleală. Dumnezeu nu are nicio treabă cu drogurile, vă asigur!
 
Sigur că neurotransmițătorii aceia se pot amplifica teribil și prin tehnici specifice. Rezultatul: leziuni cerebrale în timp- incapacitatea de a mai secreta serotonina, și apoi- depresia.
Și știm ce e depresia: e atunci când în tine/pe suflet s-au așezat demoni și alți paraziți-e primul semn al unor păcate destul de grave-un rezultat al unor comportamente.
 
Depresia este manifestul fizic al suferinței sufletești.
La fel cum extazul pe droguri este manifestul teluric pur al sufletului accesat.
Într-o lume în care absolut nimic nu este întâmplător, singură intervenția umană, râvna și ambiția de a ”evolua”, poate sparge granițele între o lume umană și o lume întunecată- a entităților care ”gâdilă” orgolii. Din nefericire, pentru sufletele care sunt puternice, și încapsulate mult în trup, s-a creat această idee de drog, fiindcă adesea, omul e atât de evoluat în astral, în ceruri, și pe pământ, s-ar putea să fie un om simplu pe care nimeni nu -l ia în seamă.
 
E atât de simplu de explicat. Trebuie doar un pic de voință și discernământ, să înțelegi, nu prin senzațiile naive și plăcerile de consum oferite în cadre de spiritualitate organizată, ci prin rațiune și explicație simplă, umană, că nu tot ce zboară se mănâncă.
Fiindcă la un moment dat, ceea ce zboară, va fi despicat în patru, și-ți vei da seama că de fapt, era o fotografie , un logo, un construct fals, pe care te pregăteai să-l iei.
Ori noi nu suntem de consum nici de împrumut.
Suntem copiii lui Dumnezeu după suflet, și muritori după trup. Orice încercare de a intra prin efracție și viol din exterior în interior- prin deschideri agresive de tot felul, chiar și ele meditative sau de dragul dezvoltării peronale, sunt de fapt înșelări, oferite prin  marketing elaborat.
Așadar, ce e drogul? Un viol al sufletului, o intrare prin efracție, rezultată în urma alegerii tale PROASTE. Consumul de iarbă nu oferă decât o adormire de moment, o hipnoză grotească și o reverie a unei lumi care nu există- că e ascunsă de tine cu un scop.
Nimeni nu sabotează Omul pe această planetă. El singur se sabotează, ascultând toți idioții și măscăricii vremurilor, cărora le lipsește vigilența și adevăratul sîmbure de adevăr, în loc să se asculte pe ei înșiși, atunci când dau la o parte tot zgomotul de dorințe, râvne și plăceri trecătoare, validări și căutări ale imposibilului.
Ai o boală și vrei să o vindeci cu droguri?  De ce nu cauți să înțelegi boala și să o vindeci prin voință- singurul act cu valoare la Dumnezeu. Drogul e ca și cum l-ai păcăli pe Dumnezeu.
Mai devreme sau mai târziu, plata apare. Și se spune simplu: cine scapă de o cruce, primește alta mai mare.
Distribuți, shareuiți, comentați, analizați, băgați de seamă, și dați mai departe informația, fiindcă nu știu câtă vreme mi se va mai permite să postez online.
Mulțumesc,
Tchobansky.
(Psihologia Răului, 2017- o carte tabu)