Pentru cei care se conectează cu pământul, fiți atenți la următorul mesaj:
 
Noi suntem deja conectați cu pământul de când ne-am născut. Altfel n-am putea fi aici. Cine cunoaște puțină fizică și metafizică, înțelege repede cum stă treaba.
Dacă ne scapă ceva printre degete, ignorând ”chemarea” în sistem MLM a pământului? NU, nu ne scapă nimic printre degete, ci doar propria viață- proximitatea- împrejurul pragmatic- orbiți de atâta meditație și conectare la…viitor.
 
Știți ce este planeta pentru mintea umană?
Proiecție în viitor. Departe de prezent- de locul de ACUM.
Scurtă întrebare: dacă te-ai afla în noroi până-n gât, și ai fi un iubitor de Gaia, ți-ai ceda instinctul de supraviețuire unui element al naturii pe care poți să-l stăpânești, sau te-ai ruga pentru noroi, să te lase în pace? Ai încerca să ”hrănești” noroiul cu iubire, sau te-ai zbate?
Vedeți, e ceva formidabil aici. Natura nu se zbate să supraviețuiască. Ea respectă legea fiindcă n-are încotro. Ea însăși e parte din Lege și tot așa. Și atunci, de ce să dai tu iubire- hrană spirituală din sufletul tău- unei ”entități” care nu se zbate să supraviețuiască? unei construcții care nu luptă ca să reziste- ea depinde de acțiunile mecanice- și acțiunile mecanice depind de voia lui Dumnezeu sădită în duhul omului- fie o ascultă sau nu.
Tot la porunci ajungem. Când omul ascultă de Dumnezeu- și face legea lui Hristos – care este în el însuși, nu are nevoie să salveze Pământul. Pământul înflorește acolo unde calcă acel om. Fără meditație, fără politici publice și propagandă ecologistă. În fond, acestea sunt acțiuni pur mecanice- ale voinței, ale rațiunii- bune ce-i drept, dar durează fix cât durează intervenția.
 
Așadar, de ce este noțiunea de Pământ, de glob- o proiecție în viitor?
Fiindcă nu avem capacitatea să o cuprindem nici măcar vizual, și atunci ea devine o iluzie, o imaginație, un concept…. bazat pe fotografii- pe ceva ireal- ceva ce nu am trăit, nu am simțit, nu am degustat, nu am internalizat complet în sinea noastră. Nici măcar nu putem. Nu-i treaba noastră. Mintea noastră face apel la ceva ca să-și reprezinte noțiunea. Bate către imagini vizuale stocate, reprezentări, desene, scheme, vise.
Cum să te conectezi la..ceva ce e…în afara câmpului tău? 
E ca și cum faci o mâncare dar  te uiți la televizor la un film captivant. Mâncarea nu va fi ” a ta 100% fiindcă n-ai fost prezent acolo, ai pierdut controlul, și tv-ul focusarea pe el- pe iluzia lui, a absorbit întreaga energie. Devii epuizat.
Spuneți că vreți să dați pământului iubire? Și să primiți înapoi? de unde? De la pământ!? IUBIRE DE LA PLANTE și viermi? Accesând iubirea planetei, ne crește vibrația? Nu zău!  Spuneți-mi mai multe despre cât de plăcut este să te sufoci în noroi. 
 
Dragostea este în noi, în fiecare, nici măcar n-avem puterea conștientă să o accesăm, fiindcă ea vine de la Dumnezeu, de SUS și nu Omul o dă- ci Dumnezeu, prin om.. și voi ce faceți cu ea? o dați mai departe la pământ? o duceți în jos? În lumea care se știe deja, aparține- ca oglindire- planului întunecat?!
Păi pământu e tenebră, domnule 🙂 e țărână. E…metafizic vorbind,, ceva ce are vibrație pe o altă bandă decât iubirea divină. De aceea se numește dualitate. E precum SUS așa și pe pământ.
Dar nu spune că precum SUS așa și pământul. Ci PE PĂMÂNT.
Și sub pământ- e țărâna, e moartea, e tot ceea ce trece și se degradează…
 
Cum să amestecați aceste două? cînd ni s-a zis: Viața noastră nu-i toată aici!
gândiți-vă rațional. ”Inima e pătimașă”.
Conexia cu pământul deci, este o iluzie, o conexie în neant, cu ceva despre care nu știi ce este. Principiul este identic cu cel pe care acționează fantezia, în termenii psihologiei moderne chiar. Însă culmea, este genul de fantezie promovată. 
 
Și când nu știi ce este firul conexiei, atunci poate fi ORICE.
În lume sunt două principii clare a felului în care trece energia, indiferent ce energie este. Ținând cont de faptul că sunt zeci de mii de forme de energie,  și combinații între ele+conștiințe, euri, demoni, egregori, elementali, etc, toate acestea domnesc în spațiul nostru. De aceea lumea invizibilă  poate fi adesea un șoc pentru cel neavizat. Și nu, noi ca oameni nu suntem făcuți să călătorim dincolo, fiindcă datoria e să fim stăpâni pe trup, nu să ieșim din el. (a ieși înseamnă a lăsa uși deschise, a crea canale dincolo etc)
Fiindcă sunt mai multe benzi de circulație în spațiul nevăzut, imaterial (măsurabil doar cu aparatură specială) , faptul că tu ca om vrei să crești vibrația pământului, mă face pe mine, specialist, să mă întreb, la care bandă de frecvență a pământului te referi, presupunând că o știi, din moment ce vorbești despre…”vibrații”. 🙂
A te conecta cu pământul într-o meditație colectivă nu e același lucru cu a merge desculț prin iarbă și a lăsa energia să-ți inunde trupul, involuntar și fără să faci nimic voit. În fond, făceam asta toți când eram mici, și nu numai. Nimeni nu vorbea de energii atunci, era un fapt simplu: ne conectam cu pământul fără să știm ce facem și eram atât de sănătoși.
Pământul are vibrații diferite, dar și benzi de frecvență diferită, în funcție de straturile sale: subteranul, lumea vizibilă, lumea înaltă -muntele, etc. Toate se numesc telurice.
La fel de telurice sunt și comportamentele noastre. Aproape tot ce facem noi se numește teluric, fiindcă prin trup (care este de pământ- țărână), materializăm voințe ale spiritului etc., fără să lăsăm spiritul să..iasă ! Da, ați auzit bine: când de pe banda 2- banda spirituală- care e mai aproape de Dumnezeu- și e conținută de suflet,  se trece pe banda 1- teluric- are loc un fel de consum, un fel de absorbție a pământului- dată de legea gravitației.
Gravitația are un corespondend foarte frumos și înfricoșător uneori, în lumea spirituală: aproape tot ce facem noi sunt căderi.
Așadar, conexia cu pământul este o senzația, un vis, o proiecție în viitor. Mintea umană nu are capacitatea de a îngloba în reprezentarea și percepția lui întreaga inormație despre pământ, așa că atunci când el se deschide, în meditația ”globală”, el de fapt nu se conectează cu pământul, ci cu entitățile prezente în preajmă- adică demoni, pe șleau, și care vin din vibrația telurică înaltă- numită eter. Eterul este cerul dracilor, cum spun sfinții părinți- este primul cer- aferent anumitor trăsături umane (când ne naștem) și a altor treburi, în timpul vieții noastre. Ceea ce poate controla eterul este doar firul care ne leagă de Dumnezeu, și care poate ghida personalitatea nostră și corpul nostru eteric- în planul lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu când lucrează prin noi, și noi facem ”voia Sa”prin spiritul nostru interiorIZAT, ghidăm eterul în favoarea noastră, și tot ceea ce aparține acelui plan.
Astfel, fiindcă nu ai obiectul în sine, în fața ta- ci doar reprezentarea lui stocată în maginație, de unde mai departe informația accesează fantezia, conexia falsă deschide doar un canal foarte foarte puternic în sinea omului- în mintea lui, în aparatul său psihologic, unde intră și iese ce (se) vrea. A văzut cineva tot globul în realitate, cu adevărat, l-a ținut în mână, a atins vreodată cineva planeta întreagă?
E evident faptul că putem programa un pahar cu apă cu mesaj, un obiect bine definit prin toate simțurile noastre (un obiect care să nu facă apel la imaginație) , însă a programa Pământul, asta e doar o treabă de…Dumnezeu.
În pământ nu e iubire. E opusul iubirii. Energia iubirii omului, conectată cu ”iluzia de pământ”- preluată apoi de entități, devine ca o apă curgătoare care udă ”astralul” pământesc, care crește. Practic hrănești cu ”lumină”, entități cu care n-ai vrea să ai de-a face: cele de pământ, de întuneric, etc. (aici știu alții mai bine cum e treaba cu lumea aia) În timp ce ele se hrănesc astfel, omul consumă- și devine și el o sursă- un bec care arde pentru cine și ce nu trebuie. Iubirea lui Dumnezeu care vine de sus, prin sufletul omului, apoi prin eter-prin corpul vital – apoi comportament (rezutant al acestei scântei implicite cu care NE NAȘTEM TOȚI) , se focusează pe schema ”pământ”, pe o fantezie, declanșată cu un click mental la propunerea unor maștri, etc, idei, seducții, argumente iraționale, ca apoi să se amortizeze în ceva muritor. Faptul că i-au spus Gaia, nu înseamnă decât că…psihologic, omul este mai predispus să empatizeze, să canalizeze, să transmită ceva, dacă un obiect este personificat.
Și după părerea mea, orice are timp limitat este obiect, chiar dacă obiectul trece prin cicluri. Așa este și Pământul. Ceea ce-l diferențiază însă de alte planete e faptul că pe el se află copiii lui Dumnezeu, după duh. După trup, suntem supuși muririi.
Problema azi este că pământul a evoluat atât de tare, precum și eterul, facilitând astfel o evoluție a țărânei, a trupului- a ”muririi”, a celor ce sunt supuse timpului- și prin care duhul->sufletul->Dumnezeu poate manifesta. Aproape că se poate confunda ce e de ”țărână” cu ceea ce e de duh.
Și asta se întâmplă în timpul meditației cu Pământul.(și nu numai)
Practic se încearcă încărcarea unui obiect muritor (din cauza greșelilor, etc.) cu energia duhului oamenilor.
Când 100 de oameni își proiectează iubirea lor într-o zonă, acea zonă, arie, perimetru, devine loc de  adunare a celor care râvnesc la ea- neamaivând-o.
Meditația globală cu conexie pe Pământ, face același lucru: Centrează puterile oamenilor, într-un scop urât: de a menține cât mai mult durata, și mai ales de a fura lumină.
Furtul de lumină astfel devine un plan organizat de meditare și conexie cu Pământul. Și cum orice plan are un beneficiar, acela nu e Pământul- fiindcă el nu are conștiință- el nu e liber să aleagă, la fel ca oamenii- Pământul e SUPUS unor legi date și asta-i tot. Firește că beneficiarii direcți ai acelor lumini, empatizări și canalizări de ”iubire” într-o direcție precisă- se vor duce- nu la GAIA (muritoare, supusă legilor naturii), ci la cei care stăpânesc pe Gaia, cu o treaptă mai sus- Eterul. Tot acolo ajungem, cumva…
Meditația la  Pământ adesea are o descriere frumoasă, care-ți poate lăsa înduișare și o stare de tristețe (falsă), asupra unei utopii, aproape, ceva ce există, dar care culmea- tehnic vorbind- lipsește cu desăvârșire din ”viața ta pragmatică.
Orice transmitere are nevoie de un emițător și receptor. Și totuși, deși teoretic, ei spun că ne conectăm cu pământul, nu același lucru pot să-l facă atunci când e vorba de noroi.
Noi luăm tot ce-i frumos de la ”pământ”, în meditație, dar uităm că și Pământul are o dualitate a lui: e lumea tenebrelor și lumea florilor de câmpie. E lumea cerului albastru deschis și lumea abisurilor mării, unde ciudățenii viețuiesc. E lumea Soarelui care dă viață, și e lumea de jos, care ia viața- și care se spune că este reprezentată de astrul nopții- Luna- cea mai mare ”vibrație” nocturnă pe care pământul o atinge când întunericul se lasă.
Și totuși, noi medităm la acestea- supuse legilor. Nu la conștiințe, nu la noi înșine, nu la viețuirea noastră, nu la lucrul lui Dumnezeu pe pământ- la organizarea subtilă a lumii luminate, la simetrii, la joaca animalelor mai ales dar și a copiilor, la felul în care se întâlnesc oamenii între ei și ce li se întâmplă și de ce… noi medităm deconectându-ne de la viața acasta, spre a ne duc în  lumi despre care nu știm nimic.
Și iată, de câte ori apare cineva care chiar știe,  e de necrezut. E o zonă de confort pe care ți-o redă întreaga mașinărie spirituală modernă- ceva plăcut, ceva ce te face să te simți important în lumea pe care n-ai văzut-o vreodată, în proiecții în viitor, și în abaterile de la…”calea apei curgătoare”
Pământul nu are nevoie de energia nimănui. Pământul nu are suflet. Nu are conștiință, dar pe el viețuiesc conștiințe- de la cele mai întunecate jos, la cele mai luminate- sus, și fiecare are ghidajul său- astrul său- ceresc și mai sus- pe Dumnezeu, căruia TOȚI, TOȚI i se închină. E ca o mașină- care te duce, conform legilor sale: propulsie, combustibil, motor, valve. Ele merg de la sine, din fabrică. Au avut Creator și design.  Și când omul se atașează prea tare de mașina lui-ce devine? Apropo de atașamente. Gândiți-vă logic. Căci Logic e și la Dumnezeu tot!
Și dacă chiar e nevoie de ceva, acest pământ, nu e vorba de meditație și conectare cu el,
ci de o mai mare prezență autentică în viețile noastre- acolo unde se întâmplă lucrurile.
Nu în viitor, nu în reprezentări imagistice vizuale, preluate din fotografii. Acelea sunt fantezii.
Lumea întunericului , ce coincidență, este aproape ca lumea pământului: este vis și plăcere, pentru cei care nu l-au cunoscut și nu știu cât de simplu-i Dumnezeu.
Conexia cu Pământul include și viermii din el.
Dar știți ce-i fantastic și implacabil?
Că deși unii au început să facă dragoste cu natura… delirând fantasme închinate zeilor închipuiți- niciodată, dar niciodată nu se vor putea contopi cu noroiul.
Noroiul e parte din Pământ. Și când ești în noroi, tot nu poți sta acolo fără să nu ai grijă la…respirație.
Așa că repet: Ce e Pământul? Viață și moarte, deopotrivă.
Mai bine nu te conectezi la el, prin imaginație.
Tchobansky.
Advertisements