Dacă aș întâlni tineri să mă întrebe cum stă treaba cu scrisul, atât de la modă fiind, le-aș spune să facă ceva mai bun cu viața, fiindcă scrisul e gând, iar gândurile sunt…. limitări ale viețuirii autentice.
Scrisul e întoarcere la tine însuți, dar în noi înșine, cu cât intrăm mai profund, cu atât dăm de mai multă lumină, apoi brusc dacă săpăm mai mult, vine întunericul…fiindcă orice obiect în cădere poate lua foc- se preschimbă materia, deși el la origine era alb. Sufletul e legat la Dumnezeu, și cu cît intri mai tare acolo, cu atât îți semnezi singur extincția pe pământ. Niciun om nu poate fi în controlul sufletului său total, decât dacă omul acela se droghează și atinge stări extatice de iluminare și face tehnici care să-l propulseze în căi eterice și pe canale dubioase- spre a-și prelua sufletul din astral- sau de unde e el. Dar dacă îți preiei de acolo de sus bucata aia, și trăiești strălucitor o perioadă, prin ce legături mai poate ajunge rugăciunea la Dumnezeu?
O piatră e piatră și ea nu se roagă, e la mâna naturii: sediment, murire.
O floare, de asemenea- e materie- e organic, supusă ciclului vieții. Dar ea nu are conștiință.
Ce face conștiința când îi scade lumina și devine praf, lăsându-se trăită de sincronicități, în bătaia ”puștii” pe care și- îndreaptă singur spre el? Ce face conștiința cînd nu mai are trezvie și discernământ, sobritate și nobilime, ci doar infantilism spiritual- flower-power, spontaneitate și viață slăbuță în el- de-ți vine să înțelegi lumea- fix prin oameni de genul ăsta?
Ce conștiință e preocupată permanent de creștere spirituală și de bani, investind timp și resurse psihice de integrare în grupuri care se dedică practicilor?
Ce fel de viață e aceea, trăită la propunerea marketingului consumerist spiritual care consumă prin empatie energia umană, transformând-o mai departe, în înșelări duioase în războiul nevăzut.
Știți de ce întunericul poate lua forma luminii?
Pentru că oamenii sunt înșelați, pe calea lor spre lumină, și atunci ei sunt absorbiți, vampirizați, ei eliberează lumina pe care au primit-o făcând ceva bine, ca apoi din neatenție să greșească și să cadă. Tot ce au muncit se duce, se absoarbe în eteric. Apoi etericul fabrică lumină ca să păcălească pe alții și tot așa.
De aceea unica legătură dintre noi și Dumnezeu este interiorul- sfîntul duh, simplitatea și voioșia spiritului, încrederea și nădejdea, forțe interioare la care nimeni vreodată n-ar trebui să cerceteze, prin tehnici
Vrei să vezi ce-i în tine? te uiți în oglindă și tot ceea ce crezi despre tine e adevărat.
Vrei să vezi mai mult? Te uiți la fiecare om și vezi ce proiectezi : acelea sunt în tine- frustrări și manifestări defecte. Asta nu înseamnă că ești om rău, ci doar neîndreptat- deocamdată.
Cu cât îți dai seama , prin conștiință- că absolut tot ceea ce percepi _ prin aparatul psihic (care e diferit de conștiință), cu atât mai repede te prinzi de joc, de scheme și mai ales de problemele tale. Dar nu acesta e scopul vieții, ci trăirea, în ciuda lor.
Scrisul, așadar, este cea mai ușoară formă de proiecție. Chiar și eu fac proiecții în timp ce scriu, căci toate acestea vin din mine.
Înainte de a mă fi dezbrăcat de straturi, ca o ceapă, scriam diferit, cu totul despre altceva decât acum.
Poezia deci, este proiecție, literatura, arta, întrebările științei, muzica…
Lumea întreagă este o proiecție.
Faptul că noi știm că ceilalți sunt oameni- e fiindcă avem informația în noi- că aceia sunt oameni.
Niciodată nu poți recunoaște ceva ce nu există în tine însuți.
Problema e că… în momentul în care tu ca și căutător spiritual, începi să te descoperi și să lucrezi la tine, vei face anumite gesturi și manifestări ale expresiei de sine (venite din tot mai profund) care vor oferi date despre tine, celor din războiul nevăzut.
Cu cât ești mai pe cale, cu atât ești mai protejat, dar dacă nu prea ești pe cale și începi să scoți din tine și să verși, să răbufnești, să uiți să cenzurezi și să controlezi pulsiunile , vei începe să proiectezi în afară. Situațiile care îți vor veni, spre ispitirea ta- cu acordul tău, căci ai intrat în jocul proiecțiilor, fie te vor îndrepta, fie te pot pune la pământ și mai mult decât trebuia. Nicio ispită nu vine cu acordul divin- și orice probleme sunt pentru îndreptare. Ai o problemă cu alcolicii înseamnă că și tu ai în tine pornirea de a fi alcoolic. Chiar dacă n-ai băut în viața ta alcool. E acolo, undeva pe suflet, în inconștient- ascuns. Asta nu înseamnă că trebuie să-ți bagi nasul acolo, ci doar să-ți readuci aminte, atunci când va fi momentul să bei- nu cumva această mică ocazie să descătușeze lanțul slăbiciunilor din tine. Dacă tu disprețuiai alcolicii și începi să bei de plăcere, acceptându-ți apoi latura asta, nu vei face decât să scoți slăbiciunea în conștient și să te accepți așa cum ești. (patimile- spuse mai pe șleau- doar că la fiecare sunt altele). Acesta este un subiect pe care îl tratez în cartea mea, pe larg, din perspectiva psihologică și ezoterică, citită și apoi trăită, din greșeală, pe propria-mi piele.
O pildă foarte frumoasă, citită în cartea despre isihiasm, a regretatului domn profesor, un erudit și frumos om- Vasile Andru:
Un ucenic îl întreabă pe maestrul său:
-Maestre, de ce iepurele fuge de mine?
-Iepurele fuge de tine nu pentru că se teme de oameni, ci pentru că e un instinct al său mai profund, de supraviețuire. Iepurele fuge de tine pentru că tu ai în tine sămânța de a ucide.
Așadar, dacă vrei să înțelegi lumea, să nu mai pierzi timp la bibliotecă, te duci pe proiecții. Ceva mare a proiectat o hologramă, pe care s-a proiectat pământul,  și fiecare pată de întuneric a proiectat alte zeci de pete mai mici și tot așa. Sigur că toate vin din Dumnezeu, și apoi, de la Cădere.
Lumea e colosal de complexă, și n-are rost să ne omorîm timpul prețios căutând să aflăm asta.
Fiecare are bucata sa de adevăr personal pe care e dator s-o aplice oriunde.
Iar scriitorii, să aibe grijă ce proiectează, căci sufletele lor au fost și sunt vânate, spre a fi descusute descoperite și des-tăinuite din veac.
Fiindcă atunci când cunoști omul- nu-i destul- el are putere de sus să lupte, să izbăvească. Dar cînd cunoști sufletul cu totul, el e pătimaș, sălbatic și foarte greu de stăpânit- pe pământ, căci căzut fiind din zonele de sus, astrale și toate altele, el primește lumină mai greu. Și nu poți cunoaște sufletul decât prin tehnici, apoi prin patimi, ispite bazate pe proiecții, o mulțime de încercări în viața reală, teste de anduranță, în care singurul care biruiește e Dumnezeu. Nu tu, omul, rămas fără putere, că ți-ai consumat, să zicem, puterea în meditații, respirații controlate, fugă în transe, sex trantric și toate tehnicile , poate chiar cu substanțe, spre a fi mai…”spiritual”.
Eminescu știa bine despre ce vorbea, atunci când revela adevărul înscris în el însuși: să rămâi la toate rece. Dar nu rece- lipsit de căldură umană, ci echilibrat, neimpresionat, greu de prostit, stabil în tine însuți și solid în principii, dârz, neabătut de la calea adânc sădită deja în interior. Tot ce-i nou și modern e adaptarea ispitelor la mersul omului, sau evoluția sa- un val finanțat din afară, dar și din interior- prin conștiințe care nu aparțin..omului, dar trec din când în când prin el, ca să-l..dezbine..
”Nu spera și nu ai teamî,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.”
(M.Eminescu- Glossă)
Dumnezeu să ne ajute!
Tchobansky.
Advertisements