E în natura umană să iubească scriitorul, fiindcă nimeni nu redă mai frumos și logic în același timp, nici suferința nici bucuria omului de rând, oriunde s-ar afla acesta.

Dar scriitorul nu se adresează omului de rând, ci celor sus puși, chiar elitelor, adesea, spre a le reda pe limba lor, modestia și simplitatea la care asistă, privind în jos, către societate.

Scriitorul este o detașare de tot, este liantul între elite și popor, între săraci și bogați, între erudițe și modestie, fiindcă dintotdeauna CARTEA a fost podul de legătură dintre ceva ce nu se cunoaște și ceva ce se cunoaște.  Fiecare grup are la rândul său ierarhic ceea ce noi numim elita corespunzătoare, și fiecare superior, își are corespondentul într-unul din oamenii din popor. Așa e lumea, și așa va fi mereu.

Scriitorul autentic este astăzi cel care separă părerea mulțimii de sinteza gândirii elitiste, indiferent de domeniu. Când spun elitistă nu mă refer la ceva absolut, ci la ceea ce înseamnă pentru acel public- elitismul. El este un concept, o stare, un simbol înălțat, la care publicul nu are acces. Și aici este partea în care scriitorul intervine: el are acces acolo și poate cu ușurință să transforme în explicație, scris și literatură, ceea ce a preluat din zona rîvnită.

Fiecare scriitor are publicul său. Nu există scriitori care să placă tuturor, precum nici public care să citească toți scriitorii, sau în orice caz, o masă destul de neomogenă de stiluri și acte literare.

Scriitorul este intermediarul dintre starea conceptuală, contemplativă și publicul care intuiește acea stare, dar nu o poate niciodată atinge, decât astfel, prin rațiuni concrete, exacte, să-l propulseze în acel spațiu, prin puterea imaginației, a cuvintelor, a rațiunii și a unei argumentații pas cu pas.

De aceea se spune că scriitorul aduce lumină acolo unde domnește doar o licărire, prea slabă pentru a lumina.

Scriitorul este bișnițarul care negociază cu sine însuși și cu publicul, cuvintele pe care le alege. Dar când scriitorul este așa prin nevoință, și din datorie morală față de sine însuși, el nu negociază cu nimeni și nimic, fiindcă din preaplinul său, poate oferi și altora.

Un scriitor care scrie pentru bani nu este un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, ci un om care și-a pus în slujba finanțelor și a altor interese materiale și de validare abilitățile.

Scriitura ca vocație este transmutarea din planul perceptiv spiritual, sufletesc, în planul material, rațional, lumesc, indiferent că e vorba de imaginație, delir, știință, parodie sau scenariu de film.

Nimic din ceea ce există cu adevărat în Univers nu poate fi scris, imaginat sau măcar intuit, dacă el nu există în realitate, sau dacă nu are măcar un corespondent în fina realitate.

Scriitorul aduce forme ale adevărului, conform structurii sale interioare și a alcătuirii ființei sale: el niciodată nu dă greș, decât atunci când cititorul nu se află pe linia sa de plutire, chiar și inconștient.

Scriitorul își trântește publicul la pământ, îl distruge și îl caracterizează, în aceeași măsură în care îl iubește și îl elogiază, folosindu-se de armele lor multiple, pentru a-i dezarma.

Un scriitor frustrat nu este un artist, însă un artist frustrat, poate deveni, la un moment dat, scriitor.

Un scriitor are nevoie de validare în aceeași măsură în care un om sărac de-o viață are nevoie de un ceas cu cuarț: se bucură enorm dacă îl primește, însă nu se visează boier peste noapte, fiindcă lui îi este atât de natural să trăiască așa. Scriitorul are puterea de a preschimba validarea și aprecierea primită în motive de autocompătimire, fiindcă scriitorului niciodată nu-i este de ajuns să primească, rîvna lui situându-se spre culmi pe care ochii lumii nu poate nici măcar să privească, fiindcă acolo e nevoie de mai mult decât cele 5 simțuri, pentru a ajunge.

Când scriitorul pășește în alte lumi, trăgându-și bagajul existențial, el nu e scriitor că așa vrea el să fie, ci pentru că nu știe altfel cum să supraviețuiească. Complicitatea lui la lumea în care trăiește e invers proporțională cu dorința de a o salva, cu riscul de a se muri pe sine.

Scriitorul nu așteaptă inspirația pentru a face ceva frumos, el se lasă inspirat de întâmplările și perceptele sale, de greșelile și patimile sale, spre a învăța mai departe pe alții, contrastul.

Scriitorul în aceste vremuri este o raritate, o dată cu acumularea cunoașterii în online, la un click distanță.

De aceea, orice scriere pe blog va putea trece nesemnificativă, dar aceeași scriere într-o carte va putea avea un impact mare, fiindcă noi suntem setați să apreciem obietul, rezultatul, și mai puțin efortul muncii în sine.

Dar un scriitor nu mereu muncește, decât în măsura în care ceea ce a trăit înainte să scrie, l-a stors și potrivit de lacrimi.

Așa că tot ceea ce vine, ar putea spune alții că e nedrept, că îi este ușor, că e talentat. Însă subiectul pe care îl abordează va fi mereu parte din propriile lui sângerări. Asta înseamnă nevoință- o bătaie interioară pe umăr, care trage scriitorul de gât și-l face să verse din sine însuși. Scrierea este o creație, și orice creație este o formă de cădere.Scrierea uneori este o vărsare de lacrimi, pusă în slujba omului, din cauza lui și pentru el. Poate că scriitorul nici nu știe.

Apreciați scriitorii.

Indiferent că ei vă oferă alternativă, vă dislocă bagajele sau vă critică ceva, a fi scriitor într-o lume consumeristă, e atât de mult păcat precum și binecuvântare este. Fiindcă nimeni nu plătește scriitorul, contemplativul, observatorul, nimeni nu-l validează pe el în lumea ingineriei și a calculatoarelor, în lumea roboților și a celor care au uitat să mai fie oameni.

Apreciați scriitorii, fiindcă ei adesea ca să răzbească, sunt nevoiți să mintă și să disimuleze, să-și minimalizeze chiar scrierea, pentru a putea ajunge la toți.

Și aceasta este diferența între o chemare și o ambiție, căci ambiția are un public țintă, de marketing creat, pe când cealaltă, este lăsată la mâna destinului, să aleagă.

Apreciați scriitorii- chiar dacă pe mulți dintre ei nu-i veți întâlni niciodată.

Apreciați scriitorii- și nu cei care copiază și reasamblează cărțile citite ale altora.

Apreciați scriitorii care nu citesc, cei care nici măcar nu scriu corect gramatical, căci adesea acolo e adevărul, autenticitatea și frumusețea.

Fiindcă ei sunt guri de păcătoși, ce mereu adevăr grăiesc.

 

Tchobansky ©

Advertisements