Tot mai multă lume vorbește despre vieți anterioare cu o așa ușurință, încât au impresia că tot ce zboară se mănâncă. În realitate, lucrurile sunt mai grave decât ne-am aștepta.
Știm, sau cel puțin ar trebui să știm deja că

o parte din suflet importantă trece în subconștient, apoi inconștient, și prin glanda pineală el se ”revarsă” către astral, și de acolo mai sus, ”în brațe la Dumnezeu”, cum îmi place mie să spun. Adică în siguranță, departe de lumea asta. Comunicarea suflet-om are loc prin aceste mecanisme și canale: inconștient-subconștient- care filtrează o parte în forma gravă uneori- de genul patimilor- apoi conștient- care poate fi tulburat de negativul pe care l-a luat- și care vine din subconștient, în funcție de daunele și karmele fiecăruia. De acolo vine și înclinația spre păcate, deci demonii interiori- care pot fi dresabili, alchimizați, niciodată eliberați- conștientizați.
Atunci când omul își amintește viețile anterioare, el obligatoriu cade în starea dintre nașteri, unde s-ar putea să fi fost fie în iad, fie în purgatoriu, sau ce alte lumi mai sunt, în care sufletul conștientizează ce a făcut, și are timp să regrete, să replanifice, să pună la punct,susținut, detaliile vieților anterioare.  Adesea pentru că nu se mai fac copii, sufletul trebuie să aștepte foarte mult, pentru a primi corpul potrivit, familia potrivită, etc.
Apare frica și aducerea aminte a faptului că ai greșit teribil, și te afli pe pământ pentru o lecție- de obicei ceea ce îți este cel mai greu să faci- ceea ce refuzi adesea- să fii- să vezi-să crezi-să devii, deși ești chemat- delicat, prin întâmplări diferite pe care adesea s-ar putea să nu le iei în seamă.
 
Dacă nu i se întâmplă asta, omul nu-și cunoaște nicio viață, ci este doar amăgit de curentul în care s-a băgat: a citit prea mult despre vieți, karme și altele de genul, iar fundamentul acestora rareori îl știe. Ceea ce frecvent se întâmplă.
 
Viețile noastre anterioare sunt înfipte în zona inconștientului- acolo unde sufletul manifestă partea sa întunecată- el de acolo luând contact cu experiența umană-și cea cerească- zona astrală- spre divină- unde Dumnezeu are grijă de sufletul lui- să nu se piardă, în bezna pământului.
 
Atunc când tu devii ”suflet” pe pământ, și conștientizezi o mulțime de lucruri, tu tragi din suflet și ajunge parte din el în conștient- și atunci începi să ai aducerea aminte a persoanei care ai fost, dar nu în totalitate, ci doar în ceea ce privește arhetipul.
Cu cât eliberezi mai multe traume interioare, le conștientizezi,  și le scoți din tine- ca pe niște egregori care nu te ajută și nu-ți folosesc la nimic (propaganda new-age- de fapt ei sunt puterea interioară- crucea pe care o rabzi și care te învață- e puterea ta pe pământ-întunericul pe care îl pui în slujba luminii)
 
Așadar, eliberând, având o mulțime de evenimente, ispite, căderi și ridicări, poți ajunge și să-ți cunoști viețile anterioare, fiindcă acea parte din suflet care trebuia să fie ținută în taină, a venit, împinsă cumva, pe conștient. 
Acum ținând cont că asta nu e decât o revărsare de ego adesea, și o modă, sau o bătaie de joc cu iz umoristic și de divertisment- a-ți cunoaște viețile anterioare este un real pericol pentru suflet. Decizia a fost luată de om, în caruselul îmbătător al emoțiilor debordante, stărilor extatice și altor trăiri sub emblema spiritualității și a evoluției.
În realitate așa și este, pe bună dreptate: un om când ia contact cu sufletul său- firește că va simți trăiri extatice și totul în fizic i se va amplifica- fiindcă ia contact cu lumina. Dar problema cu pământul este că el consumă această lumină, și tu în loc să primești înapoi, rămâi secătuit încet-încet -de putere.
Numai rugăciunea te poate ajuta și conștientizarea rapidă că ți-ai tras sufletul din zona în care era în siguranță. Deși te vei simți poate luminat, în realitate devii un întuneric acoperit de straturi de lumină- căci și eterul înseamnă lumină , ținând cont că tot din acea zonă se ”naște” și personalitatea noastră- ca structură.
Imaginaț-vă , spre exemplu, un biscuite care, în drumul lui spre a deveni un desert ”complet”, trece prin 4-5 straturi de cremă și glazură, ca să devină un produs finit.
Același lucru se petrece și cu sufletul nostru: el îmbracă straturi, pe măsura ”importanței ”sale, dar nu în sensul că unul e mai breaz ca altul, ci cu cât un suflet a adunat mai multă karmă negativă și este mai în vârstă și vechi în experiența umană, cu atât lui îi este și mai greu, și deci, are mai multe ziduri- personalitate puternică, și evident, patimi pe măsură- pe care e dator să le înfrunte, la modul ortodox. Da, Dumnezeu e ortodox, 90%, apropo.
Toate fricile îl însoțesc pretutindeni. Toate traumele din alte vieți devin egregori- structuri de personalitate- fobii,  probleme de relaționare, adaptare, neputințe, talente, multiple abilități, etc etc.
Așadar, când îți cunoști viețile anterioare, nu cunoști toată povestea- ci doar iei contact pe cale intuitivă și experențială cu personajul care ai fost, însă de-acum nu te identifici cu el- ci conștiința ta știe că a mai fost în trupul acela și acela și acela. Ordinea vieților anterioare este în funcție mai ales de impactul avut asupra sufletului, dar și de fațeta pe care sufletul o întrupează în existența asta.: ultimele vieți de obicei se pot cunoaște.
Îngerii căzuți adesea își cunosc viețile anterioare, ei fiind mai bine” îmbrăcați” cu trecuturi multe și păcătoase, unele grele de-a dreptul. Și pentru că au rămas foarte mulți în istorie.
Când toată lumea vorbește de personajul cutare, care e celebru pentru că a descoperit penicilina, spre exemplu, conștiința și sufletul care au fost în acel om în acea viață se va regăsi instant- fie numai și printr-o rezonanță și simpatie imediată cu acel om.
Știți dragostea la prima vedere? E un fel de regăsire, reamintire.
Personal, primele amintiri din ultima viață le-am avut atunci când aveam 2 ani și ceva și am avut un moment deosebit în oglindă. Nu-l voi uita cât trăiesc. Atunci, la oglindă, am văzut /fost/simțit conștiința mea, ca un flash, și a urmat un eveniment de impact, care deloc întâmplător, semăna cu evenimentul de impact din ultima viață, care a condus la ceva deosebit în istorie. Era același mecanism de flash. Sigur că a trebuit să citesc ca să înțeleg, însă chemarea a fost acolo, și în mod dur, ca să înțelegeți despre ce vorbesc, momentul amintirii a ceea ce am fost eu, a fost concomitent cu depresia.
Știți ce este depresia? Depresia este atunci când sufletul tău este preluat, îți moare sau este tulburat de evenimente neplăcute- când cade din lumină, cînd se întunecă, etc.
Pe măsură ce luptam cu depresia, accesam tot mai multă putere din interior, și fiind ”spartă”, am accesat inconștientul, de unde a început apoi să curgă informația.
Privin înapoi, mi-am dat seama că simpatiile pe care le purtam față de anumite personaje erau de fapt simpatia sufletului meu pentru acei oameni.
Uneori sufletul plânge pentru omul care ești.
Alteori îl sabotează.
Există o uniune secretă însă, și o cale de împăcate pe care o poți avea cu tine însuți.
Fiindcă sufletul nu-i de aici,
Iar omul- e chemat să se înalțe la Cer,
deși cei care disprețuiesc Omul, l-ar vrea încătușat și captiv, aici…departe de Creator.

Toate viețile anterioare, cumulate, ne învață, după caz, o lecție.

Spre exemplu, îngerii întrupați care s-au răzvrătit, au fost trimiși pe pământ să învețe lecția/motivul căderii lor, iar asta necesită uneori și 30 de vieți, pentru ca misiunea să fie completă.

De exemplu, dacă trebuie să înveți că Omul este chemat să învețe din greșelile sale, fiindcă  ai avut un moment de răzvrătire și opoziție la Dumnezeu că nu înțelegeai chestia aia (numai Dumnezeu cunoaște TOT), atunci tu vei îmbrăca haine umane și vei porni în călătorie, spre a-ți da seama de niște treburi. Mai întâi va trebui să înveți ce e omul- poate în 2-3 vieți reușești, dacă faci bine, apoi va trebui să înveți despre ce înseamnă a învăța- experiența învățării, apoi va trebui să înveți noțiunea de GREȘEALĂ- prin experiență, din nou- asta poate dura alte 3-4-5 vieți. La final, având toate conceptele bine sedimentate și acumulate, în așa fel încât să nu fie loc de îndoială și eroare,

vei acumula destul ca să înveți prin experiență directă- îngăduită și dată de Dumnezeu, prin colaborarea ta, că ceea ce ai spus tu NU se aplică, fiindcă la Dumnezeu totul e perfect. Și așa și este!  Doar că tu nefiind Dumnezeu, ai greșit, ai presupus altceva, și de aici încolo experiența.

Sigur că la fel ni se întâmplă și în viață. Judecăm pe cineva, și apoi ni se arată, prin îngăduință de Sus, că ne-am înșelat așteptările. Și apoi, în zile, luni, ani, învățăm să nu mai judecăm, fiindcă Dumnezeu ne-a arătat și mai ales- am fost noi receptivi. Aici e altă poveste.

Așa că viețile anterioare sunt o pistă greșită pe care un om poate merge. Nu-i semn de evoluție asta. Spre exemplu, înainte să mi se întâmple mie toate astea, nu discutam despre așa ceva și nici măcar nu eram o persoană care să practice ceva. Nici acum nu înțeleg clar ce mi se petrece. Cert e că s-a spart o bulă mare…din cauze de care nu sunt deloc mândră.

Și problema știți care este? că atunci când cunoști mecanismul și Omul, așa cum e el lăsat, cu tainele puse în el, și când tu însuți ai fost victima acestor experiențe, nu poți să crezi că propaganda vrea să ilumineze poporul.

Căci Dumnezeu nici nu ne cheamă să ne cunoaștem viețile anterioare. Nu există niciun motiv pentru care să faci asta.

Iar în cazul meu, poate era nevoie de aceasă ”ieșire” din normal, ca să învăț alte chestii, în clipa în care le-am depășit, ca să zic așa, pe celelalte, și am început să tind către ele, dar nu se mai arătau.

În fond, dacă fugi de o cruce, sau o depășești și o duci cu zâmbetul pe buze, ți se dă alta mai mare și tot așa…

Fiecare păcat are propria lui ispitire, și nicio ispitire nu-ți poate face mai mult rău decât pete are sufletul tău. Te poți mântui într-o viață, sau în mai multe, după caz. Dar și apăsarea și suferința pot fi pe măsură, și da, întotdeauna te vei trezi în iad, sau maxim purgatoriu, dacă nu vrei să-ți asumi lecția și să faci ceea ce era greu de făcut- în același timp în care să respecți poruncile și legile divine- acelea simple. Toate se întrepătrund. De aceea e greu de înțeleg pentru majoritatea, care urmează o liniaritate populară dar uită de filosofia în care s-au născut- deloc întâmplător. Suntem români, cu un scop. Aici cerul e încărcat. Stratul pe care l-am preluat e gros- deci și sufletul- pe măsură- să poată duce. Asta -i tot.

Când cunoști viețile anterioare, tu nu mai trăiești în prezent, că te-a furat conștiința, și mirajul de a ști cine ai fost. De fapt rareori poți ști cine- dar poți simți, și intui vag. Abilitățile și patimile vorbesc despre sufletul nostru- cel care a mai fost în trecut în alte ipostaze- însă conștiința e doar martorul- cel care asistă la întreg spectacolul de vieți și trăiri.

Într-un moment de cădere și agresiune asupra propriei conștiințe, am zis odată că de s-ar inventa CV-ul cu cine am fost în vieți anterioare, nu m-aș mai simți neputincioasă acum,  mergând la un job mult sub nivelul meu , făcând ceva la care nu speram și nici nu visam, și privind la trecutul meu ”glorios”, pe care n-am vrut să-l dresez complet. Tot așa mi-am dat seama că frustrările noastre sunt cauze ale rebeliunii în general, care distruge mersul natural al lucrurilor: ești dator să faci ceea ce ți-e inconfortabil să faci, fiind ceea ce ai fost lăsat să fii.

Și ce folos că știu ce am fost? Pe cuvânt, nimeni nu crede. Pe mine nici nu mă mai interesează asta.

Ca să fiu explicită, în confuzia acestui carusel, era cât pe ce să mă apuc să citesc toată literatura despre acei oameni, ca să înțeleg…misiunea. Dar ar însemna să fraudez, cu mintea, ceva ce n-are nimic de-a face cu cunoașterea. Înțelegeți? Așa că repet: ce folos să știi cine ai fost, să cunoști viețile acelea pe dinafară, dacă tu habar n-ai ce să faci în această viață. Cumva e simplu: este o aberație colosală să crezi că scopul tău în această viață este să-ți cunoști viețile anterioare. Nu, asta nu te duce pe culmile finalizării vreunui ciclu de reîncarnări despre care ai citit.

Pur și simplu nu se poate. De ce? Fiindă planul și scopul suprem e să ne îndepărtăm de pământ, trăind plenar pe el, nu să fugim în astral, și să ne întoarcem de acolo iubind tot mai mult lumea, afacerile, banii, succesul și faima, știți voi, toate acelea- sau mai rău- trăirea pe facebook.

Cât despre a cunoaște ceva în realitate și a citi despre : Omul, deși rîvnește și își promite și impune să fie mai bun, față în față cu adevărul, el adesea fuge. Deocamdată treaba cu viețile anterioare e o chestie de nemaivăzut, inedit, ego. Pentru mine e o banalitate, și știu că mă veți disprețui nițel spunând asta. Dar zău, câți dintre dvs. mă credeți când spun ce spun aici? Și mai mult, câți m-ar crede stând față în față cu ei, la un ceai, vorbindu-le despre cum am făcut niște treburi acum vreo 50 de ani, și cum abilitățile nu s-au schimbat, ci doar orientarea lor- scopul lor… de am ajuns să mă contrazic eu pe mine în alte vieți ! Ceea ce este formidabil, și da, mare este Dumnezeu, căci permite asta. Și o face zilnic, arătându-ne că ne-am înșelat ieri când am judecat, înfățișându-ne același om- într-o altă ipostază!

Așadar, subiectul este fermecător, credibil, pare o dovadă de evoluție să crezi că viața anterioară te propulsează pe  o treaptă superioară. În realitate, nu este deloc așa.

Mai rău e că unii pot stârni invidie cu afirmațiile lor, căci nu-i de ajuns că ne invidiem aici, și nu acceptăm că apare câte unul care sparge tiparele, îl vom invidia și pentru că el a fost faimos într-o altă viață, iar altul- nu.

Păi și atunci, de ce să-ți cunoști viețile? Credeți-mă, e mai bine să n-ai niciun motiv să ți-o iei în cap- fiindcă sufletul e pătimaș. Spune-mi, dacă ai afla că în altă viață ai fost Shakespeare, și de aceea îți place acum poezia, nu te-ar face asta să te simți mai mândru? Dar dacă te-ai ține minte bogat și infatuat în alte vieți, și în această viață un pierzător mare de bani, poate chiar sărac, cu ce te-ar ajuta triumful pseudospiritual?

Întotdeauna cel ce nu are, se plânge că ar vrea să aibe,

și cel ce are din belșug, ar vrea să se lepede de tot și să revină la modestie, sărăcie, ignoranță și frumusețea de a fi om, slab, supus patimilor, în luptă cu viața, cu conduita și cu căderile zilnice, din care ești dator să te ridici.

Nu vieți anterioare, nu prostii.

Dacă i-aș spune iubitului meu cine am fost în altă viață, m-ar privi cu alți ochi. Iar ca efect colateral, psihologic vorbind, a cunoaște viețile, a le aduce în conștient, poate conduce la distorsionarea cumplită a schemei corporale, a comportamentului și a atitudinii. Conștiința noastră sănătoasă nu este făcută pentru a susține aceste detalii- ci pentru a trăi simplu frumos, oferind sufletului ce stă dincolo de ea, în întunericul tainic ascuns- o experiență acumulată într-o viață, pentru ca acel suflet să învețe, privind prin pupila ochilor noștri- o lecție. OMUL e dator să ofere lecția, să asculte de ghidajul fin al sufletului, depășind blocajele- niciodată eliberându-le: zidurile; personalitatea, ofurile, traumele și conflictele interioare- reparabile simplu; la psihoterapie, la duhovnic, prin înțelegere a neputințelor și depășirea lor- alchimizarea lor.

Dacă v-aș spune și vouă ce am fost în alte vieți ați spune că vorbesc prostii.

Psihologul m-ar interna la psihiatrie.

De ce? Fiindcă  în teorie, în scris și pe feisbuc, sau bloguri, mulți vorbesc despre niște chestiuni despre care au citit, dar nu le-au întâlnit în viața lor. Și momentul în care le-ar înfrunta direct, ar fi și momentul în care ți-ar spune că ești nebun, fiindcă așa ceva există doar în cărți.

Ca orice altă chestiune ”modernă”, există: dar repet: nu înseamnă că ești evoluat. Înseamnă mai degrabă că … ai căzut.

Un lucru e sigur: toate preferințele noastre duc la cunoatșerea vieților anterioare. Ceea ce trebuie să rămână SECRET. Fiindcă o dată cunoscut în alte vieți, ți se cunoaște sufletul, povestea, dar și modalitatea în care poți să fii.. tulburat, ispitit. Ceea ce omul nu poate cunoaște, că e om, n-are cum, decât prin rugăciune.

Dumnezeu singur, izbăvește, chiar și de nenorocirea de a-ți fi aflat viețile anterioare- și de a descătușa taina lui Dumnezeu pe pământ.

Căci poate nu știți, dar se muncește de zor pe facebok, la războiul nevăzut, tocmai pentru aceste detalii și informații astrale.

Spionajul nu e doar la SRI; CIA, etc, ci și în astral. În fond, astralul a inventat serviciile, și nu invers!

Am zis. Îmi asum.

Dumnezeu biruie!

 

Tchobansky.

 

Advertisements