”Subconștientul este partea întunecată din noi. Inconștientul este partea și mai întunecată- în opoziție directă oarecum cu Lumina: funcțiile vitale ale trupului acolo își au sediu, inclusiv respirația. Noi nu avem acces acolo, fiindcă noi nu avem acces la întunericul din noi. Aceasta este treaba lui Dumnezeu și a sorții alese și decise de noi înșine odată…

Subconștientul aparține Umbrei.
Umbra desparte Lumina adevărată de Întuneric.
 
Astfel, sediul tuturor problemeor karmice se află în subconștient, tot acolo o mare parte din suflet, absorbit ierarhic prin planuri- către astral și apoi mai sus- în zona de siguranță- unde nimic nu-l poate atinge- decât Dumnezeu, când te rogi.
 
Când umbrele trec în conștient- alchimia le transformă în demoni în toată regula- în conștiințe noi- care joacă la cheremul tău- dar mai ales al entităților de umbră. Sigur că pentru un om ele par lumină, însă de acum, ele au primit o nouă stare: aceea de a fi oarecum într-o opoziție cu Lumina.
 
Fiindcă nimic altceva nu este în afară de întuneric, umbră și Lumină, așa încât umbra adusă în lumină devine întuneric, dar va fi resimțit ca o lumină, fiindcă există nivele chiar și în zona întunericului.
 
Imaginați-vă lumea în alb-negru și sute de milioane de contraste, de la negrul cel mai întunecat, oribil, abisal, până la albul cel mai strălucitor divin al lui Dumnezeu, și între toate acestea, mereu, un gri- sau o umbră.
 
Umbra pare lumină pentru cei de sub ea: Și întuneric pentru cei de peste ea.
 
Umbra, ca tehnicitate, merge în funcție de unde apare Lumina.
 
Când Dumnezeu ghidează un om într-o parte, efectul umbrei sale va fi aferent acelui plan. Totodată , pentru a atrage umbra de partea întunericului- a țărânei, spre a fi descătușată din om și preluată ”înapoi” pe pământ, întunericul o va ispiti și provoca. Odată, umbra a fost parte din teluric, a lăsat-o omul pe ici colo, și la altă întrupare, a preluat-o, cu tot pachetul de patimi, neputințe, defecte și oribilități de personalitate/structură de ființă. Ce s-a întâmplat în momentul preluării? LUMINA a preluat Umbra. Căci noi avem conștiința cu noi și puterea de a ne lupta cu noi înșine- ținând umbra în frâu, departe de ochii vigilenți ai întunericului, care abia așteaptă să-și ia ”partea” înapoi.
Așa are loc ispita.
 
Printr-o proiecție, deci. Legea rezonanței existentă peste tot în Univers explică foarte clar cum o conștiință vede o altă conștiință care aparține aceluiași plan. Sau un egregor, un eu, o schemă, o atitudine, un concept, o vibrație, o mișcare, o înclinație a sufletului/omului etc.
 
Când omul e risipit în afară și se scurge prin el însuși, este cel mai ușor ca întunericul, oriunde ar fi el (peste tot unde sunt oameni diverși și întâmplări multe) să lege proiectiv de celălalt ceva orice. Atunci au loc întâmplări, poate sincronicități: s-a vibrat la fel între doi recipienți, dintre care unul- umbra- a fost lăsat să se vadă 90%, iar 10% doar a fost supus unei tentații de a ceda impulsurilor nervoase.
 
Practic orice umbră a omului are o limitare: cu cât ești mai deschis, poate chiar sub influențe astrale sau a drogurilor psihogene, cu atât umbra este mai expusă.
 
Când umbra și întregul nostru tipar comportamental nucleic este expus, el este cel mai ușor de ispitit. Apar atunci situații perfecte, îngăduite de propriile viicii, slăbiciuni și pete sufletești, spre a descătușa forțele răului din om. Orice nemulțumire, frustrare, înjurătură, critică, obiecție, ceartă scandal și revoltă- sunt efectele din urmă ale umbrei. Știm urmările: intrarea într-o rezonanță întunecată și escaladarea propriului întuneric- umbra- care ațâțată atât de mult din afară, pe măsură ce omul pierde controlul- și nu este atent la sine însuși și dă crezare exteriorului, (pune la suflet, vorba aia), devine ”vie”, ieșită în lumină. Umbra pe lumină este întuneric pur: sunt conștiințe diferite care joacă independent de voia ta, roluri pe care nici nu le bănuiești. Sincronicitățile apar lanț, firește; căci în rezonanța lumii, toate se întâmplă repede: haos, instabilitate poate, o frenezie fără noimă, dată de multitudinea de euri care s-au pus peste straturile conștiinței, de-acum schimbată.
 
Treptat, treptat, riști să te identifici cu acestea: toate sunt plăceri- și tind către acolo, din ce în ce mai crunt, după cum bate ”ceasul astral”.
 
Un defect de caracter atâta vreme cât este ținut în frâu de către Lumina din noi- reprimat și luptat- este Lumină pentru întuneric, mai exact ceva înfricoșător, de care demonii se tem. Mă rog, entitățile de întuneric- aceleași care tremură la numele lui Hristos și la Sfânta Cruce.
Toate pulsiunile noastre carnale și animalice, păcatele și patimile, problemele și lipsurile, defectele, nemulțumirile, rîvnele, aspirațiile și revoltele, neîncrederile și fricile, arhetipurile, sunt ascunse în subconștient și mai departe, în inconștient.
De acolo, ele proiectează și schițează toată viața noastră, atâta vreme cât noi nu știm cine și ce suntem. Ele fac parte din bagajul karmic cu care venim adesea. Lumina ce ne-a fost dată are datoria și misiunea, cea mai grea, de a ține în frâu acest bagaj, și a nu-l lăsa să se manifeste, sau pe cât posibil, să nu fie lăsat să controleze Omul.
Când umbra te controlează, ajungi la mâna unui destin nefavorabil, cu vagi intuiții despre cine și ce erai. Numai în conștient, în liniște și sinceritate poți deține controlul, cu o voință de fier. Abia atunci poți să construiești o cale cu adevărat spirituală, datorită experienței cu adevărat umane pe care i-o oferi astfel sufletului, prin faptul că ai temperat problemele interioare, le-ai depășit, transcens.
Niciodată subconștientul nu trebuie eliberat.
Când subconștientul nostru este eliberat într-o formă agresivă, în genul numirii exacte a ”patimii” și oglindirea ei, fie în alții fie în propriile acțiuni, atunci are loc o eliberare de putere.
Umbra ne separă pe noi de întuneric. Aceasta este o cheie în psihanaliză și în psihologia și spiritualitatea modernă despre care nimeni nu a vorbit vreodată.
Scopul este să devenim atât de multă Lumină, încât umbra să asculte de noi.
Practic cu cât proporția de Lumină și Umbră este în favoarea Luminii, cu atât viața omului este mai plăcută lui Dumnezeu, mai lipsită de obstacole, dar nu și de ispite- atenție.
Căci  întotdeauna acolo unde este umbră va fi și ispita întunericului.
Acolo unde este umbră, este și lumină multă, direct proporțională, dacă nu și mai mult, nu am de unde să știu asta.
Acum, ecuația numărul 2, care ne spune mai multe despre ce înseamnă umbra și subconștientul este legat de simboluri: subconștientul nostru se activează în oniric, în somn. Luna plină activează o mare parte din el.  Noaptea în general, este momentul de activitate profundă. Tot în somnul profund, din inconștientul nostru sunt reglate funcțiile vitale și toate celelalte organice, exact la fel cum se întâmplă și la animale.
Este evident că acolo este un plan al întunericului, din moment ce noaptea este lipsa luminii, a hibernării, a latenței și a hipnozei de somn.
Și atunci, când eliberezi plenar conștient acestea aflate acolo, este imposibil să nu devii întuneric.
În fond, este foarte evident: simbolul spiritualității new-age este Luna Plină, întunericul în general.
Umbrele defulate pe pământ nu mai sunt proprietatea 100% a omului, și atunci putem spune că acel om, structural vorbind, începe să devină proprietatea altcuiva- mai aproape de pământ.
Fiindcă Omul este puternic doar prin voința sa- care este o putere a sufletului, iar sufletul său este puternic- datorită rugăciunii și bunătății lui Dumnezeu, care în lumea sufletului, departe de lumea aceasta, umple sufletul cu har, și omul singur pe pământ e dator să învețe să -și ia de acolo porția zilnică de binecuvântare. Dar fiindcă umbra desparte lumina de întuneric, Omul are de luptat contra umbrei- și prin umbră trece mai întâi Dumnezeu, apoi la Om, și binecuvântează tot ce prinde în cale: umbră și întuneric deopotrivă.
Sigur că Dumnezeu ajunge și la întuneric, direct. Dar atunci efectul ar fi de ardere directă.
Așa că avem umbra, pe care nu trebuie să o întrebăm absolut nimic, nici măcar să o dresăm, căci ar însemna să o arătăm cu degetul în lume. Ea e tainică la fiecare, și acesta e scopul: a ști să fie ținută acolo unde este, în interior: mai ales la momentul ispitelor.
Să mai repet că demonii se tem de umbra omului? Dacă nu credeți, scrie într-o carte veche medievală, neaccesibilă deloc publicului larg. Cartea a fost ascunsă de Vatican, din câte s-a zis, și este scrisă de un om numit Sancti Augusti Hiponensis și se numește Opera Omnia. Am avut acces la ea în perioada în care mie mi se întâmpla exact ceea ce spun, și pe atunci era doar o vagă intuiție de undeva de departe, însă nu mă puteam opri din motive foarte tehnice spirituale. Nimeni nu poate interveni când se întâmplă asta. Ce e omul fără umbră? o ceapă dezbrăcată, supusă propriilor slăbiciuni sufletești dar și propriilor…puteri! E un sine dezgolit, gata să fie vânat de întunericul ce caută suflete și lumină, cu care să se hrănească, dorind cu atâta rîvnă să înlocuiască originala lumină.
Nicio explicație psihologică, fie ea complexă și bine documentată, nu are relevanță pentru existența umană și pentru omenire în general, dacă ea nu este introdusă în contextul spiritual, chiar și acela al războiului nevăzut.
Unde scoatem noi la iveală umbra? pe facebook, în certuri, conflicte, situații dramatice, tensiuni, frustrări și vulnerabilități. Toate vulnerabilitățile noastre le arată umbra.
În loc să te cerți cu vecinul că ți-a zgâriat mașina, poți să râzi. Astfel , eviți ca pe viitor, evenimente de genul să nu se mai întâmple. Fiindcă o dată văzute slăbiciunile, umbra devine o țintă sigură pentru permanente atacuri.
Dar în fond, toate sunt îngăduite de Dumnezeu prin viciile noastre.
Ca un adevărat profet, Eminescu zicea foarte bine în Glossă:
„Ce e val ca valul trece,
de te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece,”
Practic e același principiu despre care spun și sfinții părinți: stai calm, indiferent de situație. Rugăciunea este bâta de paie a umbrei. Cu rugăciune Dumnezeu potolește umbra, la simpla voință și intenție a omului, care resimte povara acestui bagaj psihologic în spate.


Umbra, așadar, nu este nimic spiritual, nu este nici măcar ceva material, palpabil. Este suma egregorilor noștri, ai conștiințelor, ale eu-rilor meniți să ne încurce drumul, dar care ținuți la respect, dresați și lăsați în noi, acolo, ne servesc scopurilor.
Sigur că tot umbra și subconștientul este responsabil și de activarea legii atracției. În acel caz- omul accesează direct puterea și o folosește în scopuri ceva mai vulgare.
problema aici este că…umbra nu va ști niciodată felul în care i s-a împlinit omului dorința. Fiindcă umbra acționează pe principiul rudimentar al proximității și în general  al păcatului.
De exemplu, dacă dorința* e de a-ți cumpăra o mașină sau a merge într-o vacanță exotică, umbra- activată de o patimă sau ceva  în dezacord cu ”poruncile” Luminii- sau mai exact legile Sufletului, va găsi repede cea mai simplă metodă accesibilă lumii sale, a umbrelor, (adică a evenimentelor nefaste, de origine viciată, oarecum) , să împlinească dorința. Așa încât, te poți trezi cu necazuri colaterale, și dacă nu în proximitate, undeva în alt oraș, sau în alt cartier, unde cine știe cine ce a pătimit, ca să primești tu, prin cauze-efecte în lanț, mașina rîvnită.
    *sufletul nu are nevoie de așa ceva, vă asigur, el nu are dorințe lumești în general, decât dacă sufletul este pătat foarte, el poate avea în sens pozitiv doar voințe, dar nu rîvne și aspirați, ci voințe: a munci pentru X lucru, ceea ce este diferite de a-ți dori) ) 

O dorință este o patimă- și pentru ”împlinirea” ei, niciodată nu va lucra Dumnezeu- sau cele ale Luminii adevărate, ci cele ale domeniului Umbrelor- prin întuneric, laolaltă. ACtivarea este cu îngăduința lui Dumnezeu, fiindcă viciul permite ispitirea, și ispitirea lasă loc alegerii: viciul- tentația căderii umbrei peste tine- și devenită întuneric, sau voința- și lupta cu sine, prin rugăciune și răbdare, în așa fel încât vremea patimei, cum se spune, să treacă.
Vremea patimei e atunci când are loc o proiecție din lumea exterioară ce ne împinge să ne ”arătăm colții”, să ne scoatem umbra și să lupte.
Seducția acestui joc periculos de eliberare a umbrei este cel mai greu de ținut în frâu. Din dorința de a scăpa de probleme, de a-și oferi luxul unui trai confortabil, relaxant, aventurier, în ton cu dicteul lumii, oamenii recurg la astfel de măsuri, atent dirijate de marketingul spiritual în care s-au pompat miliarde de dolari anual. Să nu mai vorbim de ”investiția ” astrală…
Ținând cont că în terapie se practică metoda lui Jung bazată pe eliberarea umbrei, întrebarea este:
unde se duc acele conștiințe când sunt defulate agresiv de om?
Căci un lucru știu sigur: pictorul lasă pictura pe pânză- e alchimia sa- o părticică din activitatea umbrei sale- și a măreției sufletului.
Cântărețul manifestă vocal, el încântă publicul, transmite o stare…
Scriitorul așterne pe hârtie- alchimizează trăiri și experiențe directe.
Violentul se bate cu toți, este agresiv și are scandaluri- el creează conflicte…
Atâtea feluri de umbră- atâtea feluri de…soartă. Dar soarta este ceea ce nu am controlat la timp- este însăși umbra. Totul din soartă este potrivnic și dă foarte multă suferință. Enorm de multă.

Așadar, concluzia e aceeași: lupta cu sine.  Reprimat, luptat, inhibat, stăpânit.
Cu umbra nu stai să negociezi, o ții la respect.
Cu respect,
Tchobansky.©
(…)
(din cartea Psihologia Răului, de Tchobansky ©)
Advertisements