Este visul o lume nevăzută?
Este.
Este celula corpului- lumea ei- o lume nevăzută? este!
Este homeostazia psihică o lume nevăzută? este.
Este lumea spiritelor o lume nevăzută? este.
Este lumea imaginară, a schizofreniei și paranoia o lume nevăzută ? Este.
 
Asta nu înseamnă că misterul și adevărata viață este acolo,
asta înseamnă doar că atâta vreme cât intrăm acolo, în trup și nepregătiți, trebuie să ne asumăm tot ceea ce decurge din aceasta.
 
Sfinții părinți erau văzători cu duhul, asta nu înseamnă că intrau în lumea nevăzută. Înseamnă că ei deja prin trăire au devenit una cu spiritul, și așa au văzut nevăzutul, dar nu au închis ochii să iasă în astral.
 
În fond, aceasta e o treabă pentru rîvnitori, oportuniști și cei care în lumea aceasta nu-și prea găsesc locul și asta crează frustrare.
În astral omul e păcălit, căci astralul nu este lumea lui.
Ochii noștri, mintea și inima, spiritul în general care are experiența pământeană (binemeritată) nu este făcut să trăiască în astral câtă vreme este legat de corp.
Și în fond, ce e astralul? este o lume rudimentară, un sediment de umbre, o toxicitate ce ne pare lumină. Este lumea de sub Lumină, cu mult inferioară ei, unde stă ascuns păcatul și genialitatea deopotrivă, depinde cine , cum și de ce le-a lăsat sau le ia tot de acolo.
 
Așadar, lumile nevăzute se numesc nevăzute fiindcă nu se pot vedea, dar se pot intui, simți, oglindi perfect și realist în lumea noastră.
Tot ceea ce se vede cu ochiul liber, chiar și prin spirit, este o lume văzută- păi și atunci cum poate un om/spirit să trăiască în paralel în două lumi la timpul care nu i se cuvine?
Noaptea e făcută să dormim, și atunci noi suntem 100% în nevăzut- în planul oniric, al inconștientului. Și nici așa noi nu călătorim în astral- decât în noi înșine mai mult- în ceea ce suntem ”dincolo”. Noi putem primi informații greșite din astral- căci acolo e zona tuturor entităților, a larvelor, a măscăricilor care ispitesc și păcălesc, al celor morți și vii deopotrivă.
Când conștiința iese acolo și revine în trup, experiența umană atinge cote inferioare, căci trăirea resimțită nu poate concura niciodată cu cea din astral. E ca și cum ai avea o trăire mare, nemaipomenită, și apoi brusc ai reveni la viața obișnuită: bineînțeles că o să devină monoton.
Și atunci, omul mai vrea: să ias în astral, să vadă cu ochii- care ochi nu se știe- ai minții sau ai omului, toate tenebrele care par îngeri. Dar îngerii sunt nevăzuți. de ce? Fiindcă vibrația lor este atât de diferită ca bandă de frecvență, de noi, încât ei nu pot fi văzuți, doar reprezentați, delicat.
 
Și atunci lumea nevăzută devine o înșelătorie. Văzută prin ochii fizici, ea devine o amăgire, o fantezie: în cuibul tainic al minții s-a pitit, prin deschidere și tehnici contemplative moderne accesibile și prost înțelese, un egregor care facilitează un acces: omul adesea nici măcar nu merge undeva, ci mai degrabă fantezia îi este lucrată și jonglată.
 
Din lumea nevăzută însă, fac parte spiritele, plecate cu bine sau care așteaptă în disperare un loc. Puțini spun că acolo e și lumea celor care suferă, căci n-au găsit un loc mai sus, în adevăratul Rai, pentru ei.
Eterul, astralul în care ies majoritatea, este cerul cosmic, aferent materiei. Este planul sensibil al teluricului, ceva destul de palpabil oricum. Așa cum niciodată nu va fi Dumnezeu și sfinții prin simțuri, câtă vreme noi suntem în trup- pe pământ.
De altfel, nici măcar cei din eter nu-l pot simți pe Dumnezeu, sau măcar vedea, căci sunt foarte deparet de ei.
 
Mai ușor de înțeles: foarte multe din trăsăturile pe care noi le manifestăm și pe care nu le putem atinge sau măcar evidenția concret, precum trăsăturile psihologice, de caracter, anumite manifestări și comportamente, sunt egregori proveniți din zona umbrelor- acel eter de care vorbeam. Când închizi ochii, el poate fi denumit și astralul- căci nucleul ființei se manifestă PRIN el.
 
Practic sufletul nostru trece prin eter, astral, cu cele de suprafață, și îmbracă de acolo niște trăsături specifice problemelor sale, dar și lecțiilor. Este ceea ce numim în psihologie nucleul personalității- deficiențele lui- petele.
 
Petele de caracter, personalitate, tulburările în special, sunt petele sufletului- care în lumea aceasta se manifestă așa cum vedem.
 
Niciodată nu rezolvi o problemă de personalitate umblând în astral la suflet, căci în fond, problema este de manifestare, nu de…nucleu ! Nucleul a primit porția aceea de caractere de personalitate fiindcă a meritat. Prin nucleul se manifestă și trebuie – sufletul. Nucleul nu este esența ființei- este esența de materie a sufletului- care ghidează prin psihologic Omul.
 
Absolut toate trăsăturile noastre și personalitatea vorbește despre ce haină a îmbrăcat sufletul nostru ca și arhetip teluric, însă niciodată despre cine suntem cu adevărat dincolo de tot aparatul psihic și spiritual pe care îl preluăm.
 
Așadar, ce e lumea nevăzută? De la Lumea psihologiei, la lumea spiritelor, la lumea celor pierduți între lumi, sau care nu vor să plece, la lumea ideilor, lumea vibrațiilor concept, lumea simbolurilor.
 
Nu trebuie să IEȘI din corp și din conștiință/minte ca să vezi ce e în astral. Adesea noi suntem atât de evoluați acolo, încât…fug de noi oamenii la o simplă privire. De câte ori să repet că demonii se tem de umbrele omului?
Adică tocmai de aceste mecanisme pe care le îmbracă sufletul, și care ghidează întreaga experiență umană- o face o misiune grea, o luptă cu sine însuși.
o personalitate armonios dezvoltată sau lucrată, chiar în cabinetul de psihoterapie, ajută mult mai mult decât orice terapie cu lumină.
 
poate ați observat, poate nu, dar vă invit să o faceți, fără să judecați: strict pentru analiza comportamentală: este adesea vizibil în teren, la cei care practică meditații și sunt în cercuri spirituale organizate, pecetluiți cu titluri și stil de viață molcom, din care un cvas-ego lipsește- că adesea ei nu înghit în preajma lor o persoană simplă, dîrză și hotărâtă, care chiar și în ”ignoranță”, spune lucrurilor pe nume,
 
Sub ideea de ego și ”om neevoluat”- adică cineva care nu este în cercul de meditații sau yoga al celuilalt, omul nostru simplu și hotărât va fi învinovățit adesea cu tot felul, dar mai cu seamă, de prezența lui vor cam fugi toți, instinctiv.
 
Fiindcă unul din principalele scopuri și misiuni ale new-age-ului este da, să elibereze mai întâi omul de toate grijile, și să intre într-o lume a plăcerilor și posibilităților, deschisă lor suculent. O condiție importantă aici este debarasarea de ego:
 
Ce este ego? Stâlpul de susținere al personalității. Este structura de fier pe care se așează frumos, toate celelalte manifestări, dorințe, etc. El e cu atât mai sănătos, puternic și folositor cu cât personalitatea se structurează armonios- și atunci el nici nu dăunează celorlalți. Ei bine, cu excepția celor care ar face orice să suprime acestă forță sădită în om. E vorba de personajele de care spuneam: new-ageiștii, cei care visează adesea la vieți utopice și lumi materialiste pline de fericire și pace, dacă se poate lacrimi de fericire și sincronicități puerile, pe care le socotesc ca fiind adevărul lui Dumnezeu. În realitate NU este.
 
Astfel, un dîrz simplu care-și menține punctul de vedere, este de temut- în duh, pentru un yoghin spre exemplu, pentru care stilul lasciv, lipsa dualității și lipsa opiniei și unei poziții ferme despre cam orice- chiar și despre el însuși (căci el nu mai știe cine este, el nemafiind EL) sunt adevărate valori umane.
Ați văzut un preot înconjurat de foarte mulți oameni, ce putere dialectică are? Mă refer la chiar Părintele Necula (căutați-l în dialoguri și dezbateri publice, urmăriți grimasele). Este cel mai bun exemplu de om înduhovnicit care știe să-și folosească personalitatea și această putere interioară numită EGO, pentru a-și ajuta semenii, a lăsat un loc luminat în zona prin care trece.
 
Ei bine, gurii ce fac?
 
Ei spun că totul e ok. Totul e bine așa cum este. Totul e perfect și noi nu trebuie să ne batem capul cu existența, căci suntem aici să…existăm și atât.
Marele Osho, chiar asta spunea: că noi trebuie să existăm și atât. Practic, atunci când omul face asta, are loc ceea ce numim nonexistență: căci în nemanifestare, omul devine..legumă, o plantă, care crește strict după mersul vremii: dacă plouă și când e soare.
 
Ori noi nu suntem plante: suntem fii ai lui Dumnezeu, după duh, și suntem chemați la creație: prin noi trece EL, și prin noi trece personalitatea, manifestul, ego-ul uneori chiar enervant pentru alții: e un impuls care are la bază o acțiune pozitivă întotdeauna.
Să știți că și conflictul între doi oameni care se iubesc, are la bază o acțiune pozitivă. PRoblema e carcasa: personalitatea.
 
Acolo este taina – de unde încep problemele.
 
Nu sufletul, nu spiritul, nu lumea nevăzută.
 
În fond, noi suntem protejați acolo, câtă vreme nu ne interesează.
Așa că lumea nevăzută, nu doar pentru mine, ci și pentru cei care știu concret ce semnificație are ea în războiul nevăzut de acum… este o percepție expandată a conștiinței care s-a întrecut pe sine, fără voia lui Dumnezeu. Sunt sigură că EL nu ne vrea în astral, că doar de acolo am ”coborît”. Acolo e puterea noastră, de acolo vine la noi- la OAMENI- la personalitatea noastră, și lăuntric, fără ca măcar să simți. Nu există valuri de energie pe șira spinării și modificări subite de percepție. Totul constă într-o ”nesimțire”, care produce schimbări la nivel de caracter, comportament, personalitate, atitudine față de viață și respect de sine și de ceilalți.
 
”Nesimțirea ” asta în plan spiritual pe care ți-o dă Dumnezeu este atât de delicată încât nici nu vei ști că a fost de la EL căci momentul izbucnirii ține ani de zile, rareori un moment pe care să-l ții minte o viață. Acestea sunt rare, dar există- la sfinți și alți ascetici.
 
Ce vreau să spun… e că..
 
Abia ne cunoaștem toți dinții dingură… abia ne cunoaștem textura propriei salive.
Abia ne cunoaștem compoziția ficatului…sau unde ne este pusă splina și ce funcție are ea.
Abia știm să vindecăm o gripă, fără să apelăm la medicamente…. Abia știm de ce există rasele umane, abia știm care-i treaba cuchakrele…abia știm să îngrijim corect o floare, sau să comunicăm activ cu câinii…. ca oameni simpli… Și nu mă refer la ce știe sau crede că știe fiecare individual:
 
Și noi, sau de la noi, acum , ce se dorește?! retoric, întreb:
Să ieșim în astral, să devenim zei acolo…
și muritori ramoliți aici, ofertați cu vieți ușoare și plăcute, lepădați de un Dumnezeu învechit, a căror taine- pare-se, se schimbă după cum ”bate vântul” marketingului de consum.
 
Gurii ne invită să fim puternici acolo, în astral, și niște capuri plecate aici, pe pământ, niște nulități golite de ele însele, incapabile să se manifeste, căci ego-ul le-a fost furat, personalitatea știrbită, unicitatea ființei depersonalizată. Spiritualul modern să știți că este un om șters. Nici sfinții n-au fost așa; căci ei au semnătura lor proprie, culoarea lor, puterea lor, unicitatea lor.
Așa să fim noi aici, pe pământ!? singurul loc care contează,
și …cam singurul plan după care vom fi judecați, fie vorba între noi.
 
Acela al OMULUI,
căci sufletul știe deja tot, lui i s-a cam dat sentința.
 
Nimeni nu vrea un suflet evoluat, să-și dea seama că nu-i folosea la nimic, trăgându-și-l pe pământ.
Vă asigur eu, NIMENI! Căci asta înseamnă să nu te mai poți înțelege cu nimeni, înseamnă să nu mai poți răbda nedreptatea,înseamnă să te răzvrătești, înseamnă să vezi tot la oricine…mai puțin pe tine…înseamnă să nu mai ai culcușul tău sus, la Dumnezeu, oarecum. înseamnă să nu mai poți dormi- căci nu mai ai unde să ”pleci ” în tine, tu fiind deja tot pe pământ….
Înseamnă să poți să explici taina, sperând că mustrarea conștiinței câtorva îi va opri,
 
din lungul drum al neînțelepciunii moderne înșelătoare, seducătoare,
 
și vorba aia- din punct de vedere ceresc- destul de vulgare.
 
Tchobansky ©
 
Același.
Advertisements