eyzoi9

Am să predau mai departe câteva observații despre problemele cu care se confruntă lumea, azi, și despre care nu s-a mai scris niciodată în această formă simplă. De ce e simplă? pentru că dacă tu nu ai înțeles un lucru suficient de bine, nu-l poți explica nici unui copil. Mintea cu discernământ, s-ar putea să usture:
1. Lumină vs. Întuneric. Exisă două căi mondiale pe care oculta le-a bătătorit. Una albă și una neagră. Ambele sunt deținute de ei. Însă e o lumină falsă, ce merge mult în materie. Spre exemplu, dacă Dumnezeu e pe banda 1, ei merg pe Banda 2, mult în sus. De aceea unii se numesc adoratorii Soarelui. Practic e cea mai înaltă treaptă la care pot ajunge…Fără Soare le-ar muri corpurile. Aceștia sunt îngeri întrupați treziți pe pămînt. Descendenți din primii îngeri căzuți. Printre ei, mari filosofi ai lumii, scriitori, pictori, cu viață foarte grea. Foarte smeriți, manierați, geniali, cu putere mare, spirituală drept urmare și financiară. Nu toți erau membri, organizația fiind ierarhic chiar și la nivel astral. Un om rareori poate ajunge cred, în acea stare. De fapt deloc, fiindcă ei disprețuiesc omul încă de la Creație. Tot ei au ascuns secretele omenirii. Găsiți pe net toate informațiile. Dar mai bine să nu căutați! Mintea trebuie umplută cu informație folositoare și cu certitudini puține și scurte.

2.Promovează ridicarea vibrației omului, ca parte a new-ageului, din motive foarte …ezoterice: entitățile care încep să se elibereze pe pămînt, au nevoie de…trupuri curate, în general oameni curățiți, chiar de ego, pentru că astfel răul poate acționa mai bine. Spre exemplu: dacă tu îmi greșești mie și eu nu ți-am făcut absolut nimic, dar tu într-un moment vulnerabil (provocat de mine, inoculat), ai împins un gînd rău asupra mea, entitățile sunt învrednicite astfel să-ți facă rău. De aceea, se bate mult pe sfințenia aceasta falsă, care se deosebește de cea autentică prin invocarea acestei mari prețuiri de sine. Undeva trebuie să existe un păcat, pentru purtătorul de entități, ca să poată fi un fel de cărăuș. Orgasmul tantric de asemenea, produce cădera. Spiritualizat fiind, tehnic îți poți dobîndi corpul sufletesc, însă în momentul eliberării prin orgasm, ți-ai format… o coadă în pămînt! Te-ai dus în jos, în vibrație! Sigur că trăirile sunt la înălțime, dar vai, ce mare greșeală ! Cît despre conducători și lideri: sunt burdușiți cu entități, prin care acționează în lume. Mulți de la Vatican cu asta se ocupă. Rangul este dat de puterea ”sufletului” de a stăpîni cît mai mari entități de întuneric. În masonerie e ceva asemănător. Purificarea omului are loc pentru a servi drept vas de umplut cu spirite. Destul despre asta.

5. Psihologia: se știe deja că sufletul omului, mare parte din el, se află în psihic. Adică în cap, și în zona inimii. Au scris alții deja despre astea. Omul vine cu partea întunecată a lui, sau umbra. Indivizii ăștia și duhul lor, se tem teribil de umbra omului. Astfel că au găsit o metodă de a ”scăpa” de ea. Umbra omului este ceea ce-l luptă pe om- trecutul lui, este latura sufletului său care se cere curățată, este chiar crucea lui, de multe ori. Ăștia nu suferă asta, și din ”nevoia ” de a scăpa de umbre, promit omului eliberare, succes, etc. ÎN realitate se expulzează mare parte din psihic/informația sufletului prin alchimie internă, și umbra devine…pe un nivel mai jos- un duh separat- conștientizat. S-a creat un fel de demon. Dacă în prima fază, acesta era ascuns și servea drept protecție, de data aceasta, schimbînd planurile, conștiința aceasta devine nouă, în proprietatea altcuiva.(daimon chiar). Am găsit o carte medievală , deloc întâmplător, în care se explică exact asta: ”Cine se teme de umbra omului”.

4. Vieți anterioare: Există! Ele sunt localizate în psihicul omului mult dincolo de sine. Acolo e mare parte din suflet. Purificarea psihicului are loc astfel, prin debarasarea de programe sociale. Tot ei le-au creat, însă, din același dispreț față de om, spre a-l ține înrobit. Dar nu asta ne interesează. Din dorința de a afla taina sufletului omului, spre a ști cum să-l gîdile mai bine, cineva trebuie să se ocupe de partea aceasta ascunsă, așa că se pune mare presiune pe aflarea vieților anterioare, pe lîngă multă psihanaliză.

5,Spiritualitatea online: majoritatea canalelor promovate masiv în online, și finanțate, sponsorizate, etc, sunt crengile aceleiași rădăcini, prin care se vrea schimbarea radicală a omului, oferindu-i fix ceea ce el rîvnește: dragostea de Dumnezeu. Totul însă fabricat. Mulți oameni încep să ”simtă” cu cele 5 simțuri, fizice (deci muritoare), tot felul de senzații, fără să știe că ele sunt ..la fel de muritoare precum frecvența pe care intră: telurică. Patternul fotografiilor folosite spre propagandă e mereu același: păduri întunecate, femei cu păr lung și roșcat care debordează de senzalitate, exemple de oameni ratați care eșuează în viață, dar mai ales exemple de oameni de succes. Acest succes se referă în mare parte la bani, finanțe. mai departe, sincronicități. Aici e special.

6. Sincronicitățile oferite pe tavă multora dintre ”adepți”: oameni se bucură și-și povestesc pățaniile. Se îndeamnă la trezire reciproc, povestindu-și experiențele de sincronicitate. În realitate, această sincronicitate nu se petrece decît în cazurile în care acțiunile tale servesc în vreun fel, intereselor spirituale la nivel înalt. Precum Dumnezeu vede și știe tot, la fel, sub el, mult sub el, mai există un conducător al materiei care se ocupă de toate acestea. Cu alte cuvinte, stăpînește materia, dar și sincronicitățile care vin ÎN MATERIE” ce înseamn asta? Adică în teluric: înseamnă că în momentul în care tu decizi să faci ceva, frecvența pe care ai decis o dă motivația deciziei. Cu cît ea provine din latura personalității mai mult, și nu din cea sufletească, cu atît ai mai multe șanse ca ea să se împlinească. Nu e puterea omului, e puterea duhurilor, întotdeauna. Cauți un loc de parcare și l-ai găsit, spunând că e voia lui Dumnezeu? În realitate e doar sincronicitatea, tu fiind deja ancorat la realitate mai mult în teluric decît spiritual cu adevărat. Un om spiritual cu adevărat nu are parte de sincronicități, iar atunci cînd le are, sunt rezultatul rugăciunilor sale, iar el nu-și pune în joc ”voința proprie” pentru ca acele lucruri să se petreacă.


7. Înlăturarea credinței în Dumnezeu. Fără ca măcar să se promoveze asta, acest lucru se petrece, prin simpla ridicare a potențialului omului, care din neatenție și lipsă de iscusință, se va trezi propriul stăpîn, fără să fie capabil să mai ridice vreodată ochii la cer. Pur și simplu viața lui nouă e plină de evenimente. Oameni de cunoscut, afaceri de rulat, cadouri de împachetat și tot felul de ”delicii” de cochetărie, cu care e ținut într-o transă.

8.Promovarea Empatiei! Să știți că empatia nu este o calitate tot timpul. Dacă nu știi să-ți setezi bariere, ea poate fi un dușman. Am văzut recent un eveniment, și multe altele asemănătoare, prin care se promovează empatia. S-a organizat chiar și o competiție de privit în ochii unui străin, timp de nu știu cîte minute. Știați că la fiecare legătură de acest fel, trec dintr-un corp în altul entități, energii, duhuri etc!? Cu atît mai mult cu cît corpurile sunt statice, și niciunl dintre oameni nu își exercită vreo voință. Practic ei creează legături energetice pe care se infiltrează apoi diverse entiăți, făcîndu-se un amestec și un fel de exchange. Nimeni nu e atît de curat, sau foarte puțini, încît să nu se manifeste entitatea prin ei. În fond, cam toți suntem la fel construiți,însă e o diferență între a avea propriul egregor (defectele pe care le stăpînești și le controlezi) și egregori meniți să amplifice un rău sau să creeze altceva din nimic).

9. Disprețul față de oameni. E o trăsătură generală și bine impregnată, nu doar la acești iluminați răzvrătiți, ci și la gurii (guru-guri) care vă vorbesc. Prin ei se manifestă entitățile, de cele mai multe ori. Resping adesea numele lui Iisus Hristos și învățăturile sfinților părinți, pe care nici măcar nu le-au citit, dar le discreditează. Ei vorbesc metafizic, căzînd în ignoranță singuri: nu cunosc învățăturile sfinților părinți ai ortodoxiei, bogate în explicații metafizice, experiențe spirituale și căi de desăvîrșire. Cunosc doar temerea față de aceștia. Testați ! veți vedea reacția: colțul gurii din stînga ușor ridicat, buzele eventual lipite. E fracțiunea de secundă a adevărului despre acești oameni. Dar nu sunt ei, e duhul care se manifestă prin ei! Chipul lui Osho este cel mai relevant. Priviți-i figura! dacă n-ați ști despre ce scrie el, ar fi un om în preajma căruia ați vrea să vă aflați!? 😉 Spiritul știe, spiritul simte! Doar mintea ne mai joacă feste, și ne păcălește că totul e ok…dpdv.logic.! În realitate NU e. Disprețul față de oameni se arată peste tot în online: se promovează vulnerabilitatea umană, slăbiciunea, prostimea, ”pulimea”, omul ca oaie proastă și tot felul de astfel de trenduri, de dragul unei omeniri mai..civilizate, curate, frumoase, stărlucitoare! Motivele? imediat le spun:

10. CHAKREle și deschiderea lor. Sigur că au nevoie ca tu să fii deschis. Pe unde altundeva crezi că va putea intra ceva în tine? Ei spun să primim energie cosmică, dar nu vă întrebați odinioară cum supraviețuiau bine-mersi bunicii și străbunicii noștri? Omul prin definiție e racordat la Dumnezeu și la natură, și dacă vreodată cineva a lucrat la sine însuși, a făcut-o prin gîndire, rațiune și autocontrol, nicidecum invocînd lumini. Cînd o chakră este deschisă, ea este ca o ușă batantă. Există oameni care au chakrele atît de bine dezvoltate și înălțate (și chakrele au benzile lor de vibrație), încît funcționează perfect fără să facă meditații. Singurul radar al lor este intuiția, puterea conștiinței și inima. Cît despre deschiderea inimii și seminariile care se fac cu această temă- din nou: în inimă se află o parte din suflet. Cînd deschizi inima, ghici ce! Începi să iei contact cu sufletul. Un suflet pe un pămînt tenebros? Ia ghici ce se poate întâmpla! El e menit să șadă acolo, să trăiască experiența ta ca om, nicidecum să-l scoți afară, bucurîndu-de temporar de beneficii: tinerețe, frumusețe, bucurie, iubire, sincronicități. O vreme… apoi… vei simți depresia, furtul, lipsa de scop și sens, vei plînge din orice, vei fi sensibil. Oameni în jurul meu se schimbă zilnic, și înțeleg cauza. Majoritatea sunt practicanți de prananadi, yoga și au în gașcă prieteni fascinați de ”spiritualitate”. Spune-le lor despre puterea lui Iisus Hristos, și vei vedea cum vor rîde. Mai știi cum a fost Iisus crucificat? uite o formă modernă a aceleiași chestiuni!

11. Politica globală: de ce brusc am început toți să avem grijă de natură? de ce ne afectează că nu mai avem resurse? că planeta se încălzește, sau că suntem prea mulți locuitori? Eh. cîndva pămîntul se va sfîrși. Vor decît să tragă sfori cît mai pot, pentru a păstra pămîntul cît mai nealterat, să amâne autodistrugerea lui. Locul ăsta îl vor pe veci, fiindcă unde altundeva să-și mai petreacă veacul? Reîncarnarea este o soluție mai bună decît chinul în alte dimensiuni. Spre îndreptarea lor și a noastră, încă se mai nasc copii. E voia lui Dumnezeu. Cu cît se nasc mai multe suflete pe pămînt, cu atît putem să ne îndreptăm cu toții. Apropo de avort: dacă ești pro avort, s-ar putea să-ți fi tăiat singur craca de sub picioare, cine știe în ce altă existență viitoare, în caz că Dumnezeu are milă și ne mai dă o șansă. Preferabil e să nu te mai întorci, decît ca să ajuți pe alții. Chiar dacă pentru asta trebuie să suferi, trăindu-ți cărțile scrise.

12. Argumentele lor sunt peste tot. Vorbești de Biblie, îți bagă sub nas biblia masonică, întrebîndu-te pe care o crezi. Însă ei și-au făcut-o pentru ei, pentru a putea contracara orice efort al omului de rînd de a-i demasca. Dar omul are o limită. E vulnerabil și se simte răpus în marea masă de minciuni și idei. Unii ”maeștrii” de-ai lor slujesc chiar și în Biserici. E scris deja și asta chiar în cartea sfîntă. N-o spun eu. Eu poate am simțit în duh ce înseamnă un preot adevărat și unul mai puțin adevărat. Au vrut să mă folosească și pe mine și probabil că încă o fac. Poate că planeta nu se duce pînă ce nu se arată tot adevărul existent vreodată, pentru ca ei să-l poată copia. Stări, teorii, concepte, tot, dar în care infiltrează minciuna. Nu spun că am adevărul absolut, am văzut cu ochii mei cum scriind în cartea mea, s-a infiltrat de multe ori o frază. Cînd am sesizat, am șters imediat și am rămas la ideea mea. Trezvia e cea mai importantă armă împotriva oricărei invazii mentale! Trezvia cu forța, chiar dacă pentru asta trebuie să nu dormi noaptea!

13. Politica Lumii: spiritual vorbind, suntem neamuri de suflete, organizate în așa fel încît să ne putem înfăptui misiunea. Majoritatea din sufletele înalte și cu cele mai multe greșeli dar și probleme grămadă se nasc în zonele balcanice, ba chiar și între evrei. Rusia este pionul principal, atît politic cît și spiritual, mare parte din îngerii sfidători fiind de pe acolo. Născuți în comunism, trăiți în comunism, lideri în comunism. Este o veche bătălie din ceruri, în privința oamenilor. Disprețul iluminaților față de oameni vine chiar din slăbiciunea omului și uneori ușurința cu care omul greșește. Așa s-a creat și comunismul, o formă care imită cu eșec lumea de sus. Pe de altă parte, există strategia cealaltă- tot a lor, cu siguranță, anarhia- care eliberează forțele latente ale întunericului din om. Cînd scoți dopu- țîșnește. Nu fiindcă omul vrea neapărat asta, ci fiindcă va fi expus propriilor slăbiciuni, mult amplificate. E un mecanism psihologic mai vast. În toate acestea, mai e ceva cu kazahii și iudeii, însă nu știu exact ce. Pe vremea cînd simpatizam cu ăștia, nu eram decît o țintă pentru a servi exploatării lor. Folosindu-se de afinitățile fiecăruia, agenți infiltrați peste tot, agenți astrali chiar, cercetează sufletele fiecărui om, spre a vedea ce-i cu el. Suntem în plin război ! Obișnuiți-vă cu ideea și păziți-vă mintea și în general tot ce ține de viața privată, intimă: dorințe, aspirații, prieteni, trăiri. Dacă ar fi după mine, aș ”interzice” folosirea jurnalului, din exact același motiv! Cumva e simplu: doar tu și Dumnezeu! fără intermediari, fără semnături și adeziuni, fără inspirații holotropice! Consum inutil. Ar mai fi de adăugat hibridizarea religiei ortodoxe, însă s-ar putea interpreta aici. Ortodoxia a dat lumii o bogată cunoaștere metafizică, spirituală, profundă, care concurează și chiar bate orice a apărut acum pe …”piață”. Să știți că și Seneca a fost ortodox, chiar dacă nu a menționat cuvîntul în scrierile sale. În aceste vremuri, și unii filosofi trebuie să dispară. Citiți-i până ei mai sunt!

14.Credință vs. Cunoaștere. Umblă vorba pe marile saituri de profil și pagini de facebook cum că a cunoaște este mai important decît a crede. O frază destul de puternică, ținînd cont că a doua-cunoașterea face apel la inteligență, orgoliu și minte, iar credința, la simplitatea unei voințe și unei puteri care n-ar nevoie decît de rațiune și inimă. Creierul gîndește mult, se contrazice singur, vorbește cu sine însuși și cu alții infiltrați pe acolo, face dialectică cu mari filosofi chiar, uitîndu-se pe sine. Ce folos să studiezi bibliotecile, avînd o înclinație nativă pentru asta, cînd misiunea ta s-ar putea să fi fost de fapt să faci exact ceea ce îți era cel mai greu să faci!? Sufletul are înclinația nativă, pe cînd ceea ce nu e nativ în el- îi e mai greu să înfăptuiască, deși are apariții în viața lui pe care de cele mai multe ori le aruncă, căutînd afinitatea proprie. E ca și cum eu ca suflet sunt de ”meserie cerească” pescar, și vin pe pămînt să învăț să fiu ”programator”. Tot la pești o să trag, cumva, și deși o să primesc poate oferte pentru programare, și o să mă joc puțin cu asta, nu o să simt că vreau asta, fiindcă mi-e mai ușor să fiu..pescar. Sau oier. Îngerii întrupați se confruntă adesea cu asta. Uneori avalanșa de preocupări face din ei cel mai dificil de integrat poate oameni de pe planetă, și vai de cei care nu reușesc, că pot trece rapid în tabăra iluminaților, vînați fiind încă de cînd erau celule și embrioane solare. Dar tot bătălia cu noi înșine este, pînă la urmă!
Am credința și siguranța că Dumnezeu ne transmite adevărul în fiecare epocă și vreme, pe măsură ce partea opusă atinge margini. Însă niciodată printr-un marketing intens!

Slavă lui Dumnezeu!

Advertisements